Zac linistit intr-un colt de umbra.
Gandurile se succed in creieri ca niste focuri de arma.Minutele sinucigase mor unul cate unul cu fiecere inaintare in timp.
M-am pierdut de lume.M-am ratacit intr-un univers banal de aparente.As putea sa ies de aici doar printr-o singura clipire de pleoapa dar sub arcada mea zace un ochi lenes care nu vrea sa perceapa lumina.
Visez ca sunt un caine care latra cu interes la un fir de iarba.Dau din coada si ma gudur pe langa stapanul meu care ma priveste cu mila agitandusi pusca in maini si gandindu-se la momentul in care o sa-mi infinga un glonte in pantece.
Nu m-a intrebat nimeni niciodata daca vreau sa ma nasc la fel cum nimeni n-o sa-si dea interesul sa ma intrebe daca vreau sa mor.M-am nascut si mor fara voia mea.Ce idiot suna fraza aceea super-canonizata :\"dreptul la viata\"Care drept?Cui l-am cerut oare?!
Sunt complexat de idei care dor.Nu gasesc nici o explicatie valabila si ma umplu de disperare.Sunt atat de plin de disperare incat \"inauntrul\" evita sa ma mai incapa.
Am uitat sa traiesc.Zac linistit intr-un colt de umbra si mai mor cate putin fara sa ma itrebe nimeni.