" Cad frunze peste capul meu si al tau".
Galbenul lor imi incalzeste mintea.Imi incalzeste creierul.Cad frunze peste capul meu si al tau si ne tin cald.
O mana alba iti atinge fruntea.Simti sangele zvacnind? Simti inima topindu-se? Eu da.Si mi-e frica.N-am mai simtit niciodata sa-mi bata sangele in locul inimii si sa-mi curga inima topita prin vene in locul sangelui.N-am simtit niciodata frumusete inauntrul meu.As putea muri in clipa aceasta fara urma de regret.Uneori, e atata frumusete in lume incat simt ca nu mai suport.
Spune-mi ca si tu simti la fel,pentru ca daca e asa,a venit toamna, iar daca nu, eu nu o pot primi si nu o pot vedea.
Vezi ce coroana ti-au facut frunzele? Vezi ca a nins peste noi,dar nu ne-au ingropat in singuratate? Te rog...mai lasa-ti coroana macar pentru cateva secunde...te rog...crede si tu in toamna.Lasa mana alba sa te mangaie, crede ca ai sa o topesti cu caldura ta, lasa frunzele sa te imbrace, crede ca vei lumina ca ele, crede ca toamna e deja in sufletul tau, crede ca n-ai imbatranit, crede ca n-ai murit...
O vad plutind, rosie ca sangele,rosie ca rusinea, alba ca naivitatea, galbena ca bunatatea, pura, mereu pura, insufletind copacii reci si radacinile lor moarte, strugurii cruzi, dealurile cocosate...
O vad si o simt ridicand suflete aurite in aer si trimitandu-le in Etern.Cata magie! Si ce splendoare!
Merg descult pe toamna calda, invelita cu frunze.Au colturile taioase...si reci.
Am colorat toamna in rosu fara sa vreau.Mi se duce inima.Imi curge inima, dar vreau sa vad unde se termina toamna.Nu mai am putere.Viata mi s-a scurs.Nu mai am inima.A ramas pe frunze.Dar coroana nu mi-o scot...