stelele iubirii se nasc în vâltoare și sclipesc tremurând în tăcere
stelele iubirii nu cad nicăieri – în solitara lor înfrigurare
nu au presentimentul morții

cred că o să ajungă blestemul ar cam fi timpul
blestemul cu picioarele lungi nu se poate să nu ajungă
să vii tu mai bine renunți trimite blestemul
că are picioarele mai lungi
la ce să deschizi închisoarea gurii mele
în care sunetul a murit demult?
ai grijă de capcana frumuseții tale
pentru mine trimite blestemul că are picioarele mai lungi

și nu va fi noapte de tot nu soarele apune
ci dealul se umflă de morți
îl sting apele-n cer îl crapă – cărbune

de mult sub crucea tatălui un loc al meu îl doare pământul
groparii sapă-n gol și totuși nu mai mântuie

greu trupu-mi de păcat
atârn ca o mireasă beată pe umeri străini
iar cândva tuturor capul meu vă va naște alți fii

doar stelele iubirii nasc în vâltoare și sclipesc tremurând în tăcere
stelele iubirii nu cad nicăieri – în solitara lor înfrigurare
nu au presentimentul morții