agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-07-14 | |
Așaaa, vă spuneam despre spiridușul care s-a instalat inopinat la mine în grădină. Cu totul. Adică așa, cu geamantane, cu vasele de bucătărie (n-aveți idee cât mănâncă spiridușii așa mici cum îi vedeți, e posibil să mai tragă încă nădejde să crească!), cu valijoara fermecată, adică cea în care își ține secretele vrăjilor, cu biblioteca personală, cu totul, ce să vă mai spun! La cât e de inventiv, mă așteptam să facă într-un fel și să nu-și țină împrăștiate toate lucrurile astea prin grădina mea, dar e un spiriduș cam indolent, nu, poate nu chiar indolent, dar în tot cazul unul cam obraznic. Dar v-am mai spus asta.
Nu mai îndrăznesc să-l gonesc, de fapt nici n-aș mai vrea să plece, ne-am învățat unul cu altul și, în plus, pare să aibă mare nevoie să-mi cunoască lumea. La schimb, sper să mă învețe despre a lui, cine știe? Deocamdată însă, nici cum să-l strig nu știu, refuză cu încăpățânare să ne împrietenim, sau măcar să facem cunoștință, sincer vă spun, impolitețe mai mare ca cea a spiridușului meu nu am mai văzut până acum. I-am spus într-o zi: - Domnule Spiriduș, locuiești în curtea mea de ceva vreme, nu m-ar mira să-ți extinzi teritoriul personal și mai mult de atât, mâine, poimâine te văd cum îmi invadezi și casa cu lucrurile tale mici și ciudate. Dacă tot sunt nevoită să coabitez cu tine, hai, domnule spiriduș să facem cunoștință! Așa i-am spus și i-am întins și mâna în semn de pace și acceptare. Când întinzi cuiva mâna e ca și cum ai deschide ușa oaspeților și le-ai spune că sunt bine primiți în casa ta. Mi-e jenă să vă spun ce a făcut, pur și simplu mi-e jenă și n-aș vrea să îl judecați prea aspru, nu e un spiriduș rău, ci doar unul cam needucat și rebel, vă imaginați, probabil că tocmai de aceea nu stă el cu cei de seama sa. Mi-a scos limba! Exact asta a făcut în fața gestului meu de prietenie. A scos limba! Urât, domnule spiriduș, urât, am zis, și recunosc că am trântit ușa supărată și n-am mai ieșit din casă câteva ore. Așa, să vadă și el cât m-a durut gestul său și să stea singur singurel. Ceea ce a și făcut. O vreme. L-am văzut că se plictisea, până când, deodată, a început să facă tot felul de gesturi ciudate, să dea din mânuțele alea mici, să bombăne, să alerge prin grădină, și-a scos până și aripioarele fermecate pentru zbor. Să vedeți, are niște aripioare speciale pe care și le pune la cizme. Nu zboară deloc ca păsările, ca avioanele și nici măcar elice de elicopter nu are, nuuuu, el are niște aripioare galben transparente, seamănă puțin cu cele ale libelulei, care i se lipesc imediat de cizmulițe. Cred că e tare greu să îți ții echilibrul în zbor cu aripioarele alea, spiridușul meu chiar e un tip îndemânatic și curajos cum zboară el așa. Da, și cum vă spuneam, spiridușul meu intrase în panică. O arătare de bondar voinic și supărat îi dădea târcoale cu insistență, lasă, lasă, să vadă și el cum este când cineva dă buzna peste tine fără voie. Vă spun, nu am mai văzut în viața mea spiriduș atât de furios! Urechiușele lui mari și ascuțite se înroșiseră grozav de tare, arătau ca niște inimioare uriașe răsturnate, el însuși era cam întors pe dos. Pornise războiul, era clar. A deschis imediat valijoara fermecată, a scos repede un arc cu săgeți colorate și s-a pornit o luptă teribilă. Spiridușul meu arunca săgețile una după alta cu o îndemânare pe care nu o mai văzusem, își încruntase sprâncenele grozav și își strânsese gurița în semn de mare supărare. Noroc că bondarul ăla pus pe șotii, cel puțin așa cred, că de fapt avea doar chef de joacă, deși greoi și masiv, se mișca destul de inspirat, așa încăt săgețile colorate nu l-au ni-me-rit! Nu! Dar l-au gonit habar n-am unde, că nu l-am mai văzut câteva zile de-atunci. Nu te pui cu un certăreț ca spiridușul meu, care trece imediat la fapte eroice... Problema cu spiridușul nu a fost doar asta. A început războiul împotriva tuturor gâzelor din grădina mea într-o furie pe care n-am înțeles-o, dar despre care citisem prin cărțile cu legende spiridușești. Tare pătimași și supărăcioși sunt mititeii ăștia! Săgețile lui colorate zburau în toate direcțiile, gărgărițele erau înfricoșate, se ascunseseră prin iarbă, musculițele desenau zigzaguri prin aer, fluturii căutau flori care să-i apere, țânțarii, domne, n-am văzut așa ceva, ăștia se încumetau să-l ciupească din când în când de mânuțele alea furioase, albinele ridicaseră rapid zid adevărat din faguri în jurul reginei lor, furnicile strigaseră încolonarea și numai ele știu cum aveau de gând să treacă la atac, că timp n-au mai avut de asta, nu mă putea lăsa sufletul să asist cu mâinile în sân la urgia ce se abătuse asupra grădinii mele. - Hei, domnule, spiriduș! Încetează! Te rog să încetezi chiar acum luptele! am zis. Cu mine, domnule spiriduș, nu vrei să faci cunoștință, dar dacă dorești să mai rămâi în grădina mea, ei, bine, va trebui să-ți cunoști vecinii și să te porți frumos cu ei! Pesemne arătam înfricoșător sau poate ridicasem vocea cam mult, că spiridușul meu a căscat iar ochii a uimire la mine și n-a mai mișcat nici un degețel obraznic. Pfuu, comedie! Aveam iar de explicat. - Uite, domnule spiriduș, am plăcerea să-ți prezint doamnele gărgărițe. Să nu cumva să îndrăznești să faci vreo remarcă răutăcioasă la adresa siluetei lor dolofane și pistruiate, că am să mă supăr rău! Exact așa am amenințat și credeți-mă că am avut efect. Ele aduc noroc, cel puțin așa se spune, poate din cauză că arată atât de simpatic și înveselesc pe oricine. Să știi, spiridușule, când suntem veseli, toate ne merg bine, toate, toate, e o lege și eu am verificat-o! E drept că nu reușim mereu, dar când te încearcă supărarea, așa ca azi, caută gărgărițele și ai să vezi cum toate lucrurile îți vor zâmbi. Promiți? A promis, serios, chiar a promis și a făcut ochii mari la mine. - Și ele? a întrebat, de data asta fără nici o urmă de resentiment, arătând către muște. Ele? Numai zgomot fac, de nimic nu sunt bune, a mai adăugat. - Eeeee, eeeee, am zis, chiar nu ți-e rușine, domnule spiriduș, dar tu crezi că există cineva pe lumea asta fără rost? Muștele, domnule spiriduș, bine, știu că sunt agasante, cicălitoare, bâzâitoare și insistente, dar n-ai să crezi câte lucruri poți învăța de la ele. Cele mai descurcărețe gâze sunt muștele astea, măi, spiriduș bombănitor! Cele mai descurcărețe din câte există pe lumea asta și cele mai jucăușe. N-ai să găsești nicăieri bucurie și plăcere mai mare de joacă mai abitir ca a muștelor. Știu, sunt hoațe, una, două le vezi că fură din mâncarea ta, că zboară pe la nasul tău, că se bagă în seamă neîntrebate, că răspândesc tot soiul de microbi nedoriți, dar cu puțină grijă, zău că te-ai bucura împreună cu ele. Albinele deja zumzăiau nerăbdătoare în jurul nostru și își așteptau rândul. Ofensă mai mare ca asta nu li se adusese niciodată. Tocmai lor, lor, despre care se știe cât sunt de utile și neprețuite. - Atât te întreb, domnule spiriduș, atât, ai gustat vreodată ceva mai dulce decât mierea? Asta să-mi zici. Curios lucru, spiridușul meu chiar a plecat ochii în semn de înțelegere, v-am zis, nu e deloc un spiriduș rău, doar că face și el câteodată răutăți, ca cele de azi. Poate nici răutăți nu sunt, gândiți-vă, spiridușul ăsta e doar neinformat, micuțul de el, poate venise la mine în grădină să învețe despre lumea mea... Cu furnicile a fost ceva de furcă... serios! S-au lăsat tare greu înduplecate la prezentări. Nu că ar fi ele niște supărăcioase ursuze, nuuu, dimpotrivă, dar pun la mare preț disciplina și organizarea. Ceea ce făcuse spiridușul meu azi nu era altceva decât haos și dezordine, ceva ce ele cu greu ar putea înțelege. L-au certat pe mii de gurițe arțăgoase și dădeau din piciorușele alea multe moralizator și înțepat, însă ce suflet nu s-ar fi lăsat înduplecat de zâmbetul plin de regrete al spiridușului meu, daa, zâmbet amar și plin de durere. Of, cine ar fi crezut că impulsivul meu colocatar este atât de sensibil la suferința vecinilor lui... Cât despre fluturi... eeeii, e nevoie să vă mai spun? Au fâlfâit de câteva ori din aripile lor incredibile, și-au rotit ținuta grațioasă într-o etalare minunată de culori și spiridușul meu deja a izbucnit în lacrimi. Era impresionat și regreta gestul lui războinic, clar. Dragul de el, noroc că și-a revenit repede când curajoșii ăia de țânțari l-au mai ciupit o dată, așaaa, doar din prietenie. - Știi, spiridușule, de multe ori, chiar și atunci când se știe că se iubesc, prietenii se mai înțeapă. E un fel de redescoperire, așaa, un fel de sare în bucate, știi povestea? Poate ți-o voi spune odată, că are tâlc, iar tu pari să ai nevoie de multe învățăminte, mare noroc că ești un spiriduș isteț și cooperant. Nu veți crede ce a făcut spiridușul meu, nu veți crede, sunt convinsă! A întins mânuțele lui mici și a ridicat cu steluțe colorate și strălucitoare un nou curcubeu magic, cel mai inedit și cuceritor curcubeu din toată istoria și tot neamul curcubeelor, pe care stătea scris cu mii de inimioare: "Vă cer iertare și mă bucur să vă cunosc, Spiridușul Alandala al Treilea, Conte de Șapte Zări, Stăpânul Curcubeelor și Domn al Þării dintre Sus și Jos!" |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate