De ce scriem? De ce publicam?




La întrebarea „De ce scriem?” există sute de răspunsuri și niciunul. Aici ca și aiurea. Pîna la urmă cei ce scriu înfăptuiesc un ritual de exorcizare.

Am analizat în ultimele zile comentariile născute la textele mele și publicate pînă acum pe acest site. Concluzia: analiza de text, competentă și izvorîtă dintr-un aparat critic de specialitate, este ca și inexistentă. Obiectivitatea comentariilor este o himeră, iar cel mai adesea, la expresivitatea textului se răspunde de către public – ce eroare! – prin referențialitate captată din viața reală, omițîndu-se condiția de bază a literaturii care este ficțiunea. Cît privește comentariile lectorilor pe marginea textelor opinie, ele recurg ca suprem argument la atacul la persoana, derivînd dintr-o(voita ?) distorsionare a conținutului și sensului aserțiunilor mele. Internetul distorsionează, se știe, dar cel mai mult distorsionează reaua voință și uneori chiar lipsa de informare corectă sau chiar programarea diversiunilor de către unele persoane dubioase din punct de vedere cultural și psihic. Interlocutorii care uită că o polemică civilizată se bazează pe un schimb argumentat de idei iară nu pe atacuri la persoană mă plictisesc (e deja plină lumea de această specie) și îmi consumă în mod neproductiv energia, risipindu-ne în final, cu toții, în van. Am decis, în consecință, să nu mai admit comentarii la textele mele, atît din respect față de timpul dumneavoastră, cît și față de timpul meu. În plus, plasarea textului literar în sfera emotivității și a eretismelor psiho-somatice, cum adesea observ că se practică aici, nu este firească. Literatura este un domeniu bine definit al artei, iară nu al maladiilor spiritului și trupului.

La întrebarea „De ce publicăm?”, există mii de răspunsuri și niciunul.
Al meu e simplu de tot: opera literară este destinată lectorului.

Vă mulțumesc și vă aștept în vitrina cu poemele mele pe toți cei interesați cu adevărat numai de poezie. Poezia, numai poezia contează. Mai devreme sau mai tirziu, omul părăsește scena.


Angela Furtună



***
Blog Angela Furtuna