când intru în casa Domnului și văd rândunelele,
inima îmi tresaltă!

căprioara nu a trebuit să-și sacrifice inima
în iarba înaltă

un curcubeu cu aripi de prințese trezite la viață
plimbă cu roaba ghirlanda de ceață

sunt niște oameni cu haine exact până-n pământ –
plutirea lor în cuvânt
mă face să clipesc
rar
și cald

o, iubesc
secundele înșirate ca furnicile pe de-a-ntregul ruginind
la soare
lianele cântă

nespus de viu!

casa Domnului e așa de mare
și de plină
de multe făpturi, mai multe decât în arcă


și e cineva care udă izvorul din mijlocul
somnului

toți îi zic Domnul


teii din piață își scutură pietrele mici
totul încape aici!

uite peștii
pe deasupra apelor înverzind

și albinele cubic sădind
acul mirării

rinocerii și-au rotunjit colțul
spre mlaștinile serii

urechile înșirate pe labirintice trompe
torc fildeșul zilei



mamaie Victoria,

am găsit casa milei...