Absolutul renegat.
De-o farama de-ntuneric.
Nu vedeam ura si nici disperarea
De a apuca un colt
De viata si de a-l atinge
Cu moarte.
Nu vedeam rautatea,
Egoismul de a avea un suflet
Doar al lui
Pe care sa il atinga si deformeze
Cu moarte.

E tacere acum in mine.
Urletele au trecut
Ca un val
Iar esarfa de pe ochi mi-a alunecat...dupa noaptea polara
Ziua polara.
Bucurie inca nu;nu sunt fericita
De merele mele putrede
Si de oarba acceptare.
Dar mi-am julit degetele sufletului
Mult prea mult
Cercetand sfioasa tacerea lui
Cu spini.