respir în taină bucata mea de durere ferită de ochii miloșilor de ocazie.
îmi răspândesc resturile de teamă în jur ca pe niște coji negre. mă gândesc să zbor.
deodată se face o liniște stranie în care adevărul îmi ia mințile. îmi dau seama că nimeni nu m-a văzut vreodată cu toate aripile întinse.

alunec dintr-o clipă în alta ca un miez umed. într-un anumit fel mă dăruiesc. în altul nu fac decât să aștept. și printre toate acestea mă văd cu toate aripile frânte într-o de neînțeles irosire.

de la o vreme se rup ploile cu furie. trupul îmi este lucios și neted ca un glonte. pătrund în creierul bărbatului meu devastându-i liniștea. apoi aștept.

uneori bacovia mă întreabă dacă-l știu. eu îi fac semn că nu.