îți aduci aminte firele acelea de iarbă crescând prin gleznele noastre
încolăcindu-se lanțuri
verde în cer
noi sau pământul aveam doar o inimă ceva mai aproape de neîntâmplări
aerul respira din ce în ce mai în sus

uneori vă voi spune munții nu se văd nu-i poți niciodată cunoaște
alteori drumul va fi doar timpul picurat la rădăcină

îți aduci aminte nu ne-am întâlnit
nu ne-am zâmbit
nici lacrimi
dormim înșerpuiți albastru de iarbă
pe același petic
de infinit

5 august 2005