Te țin de mână
Cum ține-un orb ciomagul, mai strâns.
Mă duci ușor
În lumea ta de dor
Și sfântă taină
A vieții.

Îți țin sufletu-n palmă,
Din aripi lin el bate, fragil și delicat.
Îl las să zboare și el zboară.
Întâi în jurul meu apoi, treptat,
Ocoluri tot mai mari el face.
E-n depărtare acum.
Oare-a plecat ?
Se-ntoarce. Mă întreabă:
- De ce pe mine singur m-ai lăsat ?

Mă simt greoi, de lut străvechi,
De soare ars, de vânturi spulberat.
Și el – așa fragil și delicat.

Să îi răspund încerc.
Cuvinte cad abrupt și repezit,
Lovesc țărâna și-acolo-ncremenesc.
Cum să îi spun cât e de delicat și de fragil ?
Acum sunt singur, a plecat.