nu știam că sunt alergică la cifra doi
iubitule iți scriu
poezie o dată la lună și ocolesc
astăzi simbolistica cifrei șapte
nu mă întreba de ce mersul meu
de două ori înapoi o dată înainte
se arde în iluzii
și încă mi-e sete de tine

nu suport spațiile goale
știi asta
e atâta tristețe în foaia albă
două cuvinte se-nvârt în cerc
aceleași mereu pline în alții
doar în noi simple vorbe

ritmul limbii de clopot
îmi cheamă tristețile pe nume
acasă încep să iubesc iar
un timp înrămat al mamei

un înger
în lacul fără lebede
șoptește
ploii cum să-nvie morții