Cand aveam 14 ani,am fugit de acasa...am plecat fara ca macar sa stiu unde ma duc...mi se pusese mie pata pe viata...au trecut 3 ani de atunci,3 ani printre straini ,m-am descurcat cum am putut...am luptat pentru ca aveam un motiv...familia
Astazi,am vorbit cu mama la telefon,i-am spus ca vreau sa vin acasa dar mi-a spus sa nu indraznesc sa-i calc pragul,ca o sa o fac de ras,ca ii este rusine cu mine...am inceput sa plang,am implorat-o...dar nici lacrimile si nici rugamintile mele nu au impresionat-o...nu-mi vine sa cred,am plans toata ziua...mama mea ma lasa in strada...stiu,am gresit atunci cand am plecat...am suferit mult ,numai eu stiu prin ce am trecut,cred ca mi-a ajuns...am platit scump greseala aceea,dar ea,ca mama...nu ar fi trebuit sa ma ierte?
Ce inima poate avea,sa-si lase copilul in strada?acum...chiar nu mai am pe nimeni,toti mau parasit,chiar si propria mea familie...
Trist,dar adevarat,exista si astfel de mame...nu-i doresc nimanui sa treaca prin ce trec eu acum...