agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-06-06 | | E bine când stai. Am simțit. Sigur ai simțit și tu, măcar de câteva ori bune sau câteva ore bune. Senzația statului, chiar și de-i iluzorie, e absolută, supremă. Atunci, eu nu mai am nevoie de nimic; nu mai am nevoie de apă, de haine, de așternut, de oameni. Cum ar veni, statul minte frumos, minte credibil pentru o perioadă de timp. Ca o femeie, sau ca o femeie-bărbat (zilele astea, nici nu mai știi). E ca și atunci când ajungi acasă, istovit de la servici, de la școală sau de la o întâlnire cu o bestie socială (de ceva timp, am făcut pasul de la “animale sociale” la “bestii sociale”) și te cufunzi în necuprins, în ne-timp, în nimic, defapt. Mare lucru, nimicul ăsta. Parol! E mai tare decât Allah și Buddha, la un loc. Și stii și de ce! Pentru că nimicul e peste tot, e în mine și în tine, și în restul. Nimicul e în Eu! Imagineză-ți că nimicul de care tot vorbesc e ca budinca ta preferată. Când ai pofta de ceva, iei budinca, când îți amintești, și vrei ca toată lumea să fie budinca ta. Pentru că așa simți, și să se lovească cu capul de pragul ușii, omul care nu recunoaște asta. Apeși pe trăgaci și pe țeava pistolului iese nimic. Zbârcitura care mă enervează pe mine, în ecuația asta a statului este că nu poți să stai oricum. Utopic vorbind, poți, dar trebuie antrenament. Majoritatea dintre noi, când stau, stau pe gânduri. Gînduri de care, numai noi știm câtă oroare avem. Stai pe gânduri de bine, de rău, de ciudă, de nervi, de plâns sau de măgar. Dar când apuci să stai de-adevăratelea, în budinca ta, cum ar veni, ehee, ce poveste, ce relaxare, ce euforie. Oare ce vrea să spună vorba “de sine stătător”? Exact asta: tu stai pe tine, ești (in)dependent de tine, prin puterile tale, care sunt habar n-ai cât de mari. Nu depinzi de nimic. Atunci nu știu cum se face că noi căutăm în fiecare clipă ceva. Ba îl cauți pe Hercule, ba pe Afrodita. Parcă totul e ca o scenă ratată dintr-o poveste cu eroi. Și pe când bunicul vorbea astfel nepotului, încercând să-i ofere puțin din suflul lui vital, sau un codru de realitate, acesta din urmă, se ridică pe micile lui vârfuri și șoptește către bătrânele urechi:”Bunicule, eroilor le place budinca?”
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate