dezordine

visele mele zac în mijlocul camerei
cai, nebuni, pioni, regină
și limba de lemn a ceasului
se-nvârte amețită în caruselul zilei
agățându-se de coaja cuvintelor
tic-taci, tic-taci, tic-tac
pe tabla de șah
toate pătratele s-au strâns în colț
la o șuetă, lăsând viselor
partea imaterială și transparentă
a ideii de caroiaj


despre inutil

limbajul meu e mai frumos
și-al meu, iar cuvintele mele sunt pline
ba ale mele sunt și mai pline
ale mele sunt pline de sevă, ca pământul
iar ale mele-s sățioase ca apa de izvor
cuvintele mele-s ca razele soarelui
iar ale mele-s ca ploaia
ba ale mele
ba nu, ale mele…
tăcere!
fiecăruia i-am dat iubire cât să-și umple toate cuvintele
numai că v-ați plâns că-i prea veche,
veche de când lumea
și-ați aruncat-o


pribegie

călătorind din uitare în uitare
și din moarte-n moarte
te-ai întors în tine
acum, ca să fii sigur
ai înnodat marginile orizontului, boccea
și-ai arunca-o-n vârful catargului
plecând hai hui peste nouă mări
sau poate nouă zări
certând vămile cerului
cu șoapta pământului