Pentru atunci când lacrimile nu vor mai curge,
pentru atunci când inima nu va mai bate
voi fi un zbor cutremurat de stele,
voi fi pământ amestecat și ninge
pe fruntea mea albită de zăpadă.
Pustie frunza va rătăci prin lume
trupul meu, pulbere de flori mărunte
va sta ascuns, plăpând, fugar
așteptând o primăvară să-l ridice
din acel pământ murdar.
Pentru atunci când diminețile
nu vor mai fi dimineți,
mă rog să-mi lase roua de flori,
să-mi scald sufletul,
să nu mai fie dor.
Pentru atunci când zilele vor fi nopți,
mă rog o umbră de lumină
să nu tremur de acea lume.

Chiar dacă întunericul sufocă,
nu va mai fi nimic din lună,
mă voi întoarce spre căldură
întinsă undeva...