agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1495 .



volume de peste ocean
personale [ ]
cronica

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Dan Ionescu ]

2009-07-11  |     | 



Cărți de peste ocean
de Dan Ionescu


În 2008, în decembrie, la editura Scrisul Românesc. Fundația-Editura, în colecția Orfeu, Edward Foster, poet, eseist și critic literar american, ale cărui lucrări sunt traduse în multe limbi, a publicat volumul Febra albă. Traducerile aparțin lui Carmen Firan și Alexandrei Carides.
În perioada 16 – 20 septembrie, Edward Foster a participat în calitate de invitat la festivalul Zile și Nopți de Literatură, organizat de Uniunea Scriitorilor din România, la Neptun. Director al Diviziei de Științe Sociale și Umane în cadrul școlii Imperatore School of Sciences and Arts și profesor vizitator la facultatea Drew University Graduate, Edward Foster a publicat, între altele poezie: The Space Between Her Bed and Clock, The Understanding, All Acts Are Simply Acts, Adrian as Song, Saturnalia, The Angelus Bell; critică literară: Catharine Maria Sedgwick, The Civilized Wilderness, Josiah Gregg and Lewis Hector Garrard, Susan and Anna Warner etc.
Edward Foster impune contraste între vegetal și interiorul uman-sufletesc, întărite prin conjuncția adversativă „dar“: „Macii de pe țărmurile asiatice încep să înflorească, / dar inima mea este grea“. Contrastul este principala modalitate de creație. În poemul Îmi înfășor degetele pe încheietura mâinii tale, gestului tandru și acaparator din titlu i se opune interogația finală, menită să anuleze povestea de până aici, o poveste dedusă din efecte: „Dar spune-mi adevărul, / iubirea mea: / pentru cine mă părăsești?“.
Interesat de fatum și morav, Edward Foster aplică ipostazele acestora la fapte istorice. Lirica sa conceptuală înglobează motive mai puțin întâlnite în lirica tradițională, de care se apropie totuși printr-un motiv existențialist, somnul.
În Fiii lui îmbătrânesc, poem inspirat de cronicile turcești, există o comparație subînțeleasă. Disciplina de a ucide la ordin se uită în vreme, pe când rutina de a fi călău încarcă mult gena urmașilor, cu porniri spre crimă. Poemul are și un moto interesant.
Pe Edward Foster nu-l putem regăsi în poezia pe care o scrie. El face artă pentru artă. Plăcerea disimulării pe care o atribuie în poemul inițial pictorului Delacroix devine act de voință în finalul cărții: „Epilog: / Dragă George Sand - / Să ne reinventăm unul pe celălalt / până în clipa morții. / Ce altceva putem face? / Al tău în grabă, Delacroix“. Delacroix, după rândurile finale, este exponentul în pictură al unei optici de la care Foster nu abdică niciodată: a nu scrie înseamnă să pierzi fascinația de a localiza sursa de veghe a inspirației. Jack Spicer spunea: „A Poet is a radio receiving broad casts from East Mars“ (Poetul e un radio care primește mesaje de pe Marte). Și încă o dată ești sediul nefericirii de a scrie pentru că din ce simți în mod contemporan nu poți reprezenta prea mult în lirică. Locuțiunea adverbială „în grabă“ topește în semantica ei tentația unui schimb de identitate, la scara istoriei, pentru mai mare audiență la scriitorii model, precum și definiția subtilă a ceea ce poetul american ne-a oferit în cartea lui, un crez: când nu scrii despre sinele propriu, exprimi despre esența lumii, indiferent de material: culoarea sau cuvântul. Câteva secvențe lirice sunt veritabile pasteluri: „în peisajul meu este o lebădă de aur, un mântuitor, / doamne, ca tine cu pelerine și umbreluțe de soare“. Elementul mitologic, la fel ca detaliul religios, atrage, iar prezența lor anulează timpul ca dimensiune: „Degetele Nevei sunt în mare / acolo unde Petru și-a ascuns monștrii într-o peșteră“.
Febra albă e denumirea unui poem în proză elaborat sub formă de epistolă suavă, deși coordonatele spațiale se reglează în tonuri dostoievskiene: „Intru și ies din paraclis, cobor într-o criptă, / admirând perfecțiunea complicată a icoanelor (…). / În criptă sunt aliniate patru coșciuge; mă apropii de primul dintre ele. / Văd o femeie bătrână, cu falca strâmbă de parcă moartea i-a venit în durere. / Când mă uit mai aproape, văd ața cu care i-au fost cusute buzele“.
Deși în general, predomină o lirică ezoterică, totuși nu lipsesc parafrazările, cu predilecție, din partea autorului, pentru definiții oximoronice: „despărțirea este această plăcere dulce, / rece, rostită în atac / Așa a spus Gavin, ridiculizând / și a plecat“.
Volumul Febra albă de Edward Foster e susținut de o postfață echilibrată și de pofunzime semnată de Carmen Firan.


Fiecare obiect își are locul său de Vasyl Makhno.
La editura Scrisul Românesc. Fundația-Editura, în colecția Orfeu, poetului Vasyl Makhno i-a apărut de curând cartea Fiecare obiect își are locul său, cu o traducere din limba ucraineană de Paul Romaniuc. Condițiile grafice sunt excelente. Din 2000, poetul Vasyl Makhno s-a stabilit la New York.
Poezia liminară Fiecare obiect își are locul său, care inspiră titlul volumului, poate fi considerată o ars poetica. Primul vers, desfăcut în componente, vădește intenția de echilibru. Epitetul cromatic „verde“, care în grupul său lingvistic, întreține indiciul de eternitate al mătăsii, este simbolist și revitalizează principiul corespondenței între senzații: „Vioara în cutia sa de mătase verde / a zăcut / copacul trupului ei a putrezit / iar oasele ascuțite ale strunelor / acoperite cu fosfor / și canifoliu / și-au luat rămas bun de la muzică“.
Personificarea viorii în cazul „vioara a zăcut“ este modernă și această atenție retrospectivă acordată unor elemente vegetale de calitate dinamică, dezvăluie vocație parnasiană.
Versurile interstițiale pot reconstitui, pe fir logic, cadrul de armonii al primăverii: „iar vioara își are locul ei (…) // vine primăvara (…) // Muzica“.
Secvența a treia, de un erotism nemijlocit, conține motive esenine: „vulpoiul în vizuina sa umedă / cu vulpea / scheaună încet / se ling unul pe celălalt sub coadă“.
În afara atributului principal că a aparținut lui Nichita Stănescu, o pălărie, în funcție de ținta evocatoare, e disputată ca obiect ori pasăre, după cum forța de sugestie a metaforei își va fi semnalat accepția asupra oamenilor din cercul intim (în trecut) poetului român: „Pălăria neagră a lu Nichita Stănescu îmi amintește / de o pasăre neagră / și se rotește deasupra capetelor poeților // Radomir Andrici poartă această pălărie – precum o ulcea de apă în pustiu - / ținând piciorul de pasăre al pălăriei într-o mână, / iar cealaltă încălzește trupul transparent al rachiului / povestind despre epoca medievală a Serbiei“. În general, poetul supraviețuiește la nivelul mijloacelor de stil care l-au validat.
Extincția este o destinație pentru toți. Realizarea truismului la stadiul conștiinței diferențiază pe inițiați de mase: „câțiva dintre inițiați știu că foșnetul de porumb / este foșnetul aripilor de heruvim“.
În Idila românească, acele personalități românești despre care Vasyl Makhno are cunoștință, sunt prinse ca într-un sandwich, între efectul și cauza operei lor: „Bărbații încep cina cu vin / citesc ziarele centrale și se aude strident – Ioaaaaane / ca-n cafeneaua pariziană a teatrului absurdului / Ionesco și cântăreața cheală“.
În expuneri de expresie robustă prin artificiu, anume tăiată de linii de pauză, fără conjuncție și alte elemente de legătură în prelungire, poetul antrenează unghiuri de vedere după reflexul de a comenta al ziarelor occidentale: „Câinii ciobănești – alergând în cerc - păzesc oile (…) // Din direcția benzinăriei / miroase a narcotice benzina / orășelul de la poalele muntelui: căruțe și asistente – Cearta / îi împacă pe toți – pornesc mașinile și scârțâie căruțele întruna“.
Legătura optimă cu poeții vechi se face prin motive: flautul (instrument al magiei la Orfeu), câinele.
De o modernitate densă, textele poetului Vasyl Makhno sunt saturate cu metafore, simboluri și aluzii culturale.
Kateryna Botanova observa: „Nu numai că s-a transformat dintr-un bucolic într-un poet urban, dar el este acum un poet ucrainean care vorbește aceeași limbă cu poezia contemporană americană“.


(Cronică apărută în revista "Scrisul Românesc", Nr. VII / 2009, pagina 14)

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!