agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1306 .



hogii
personale [ ]
partea 1

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [ukrgha ]

2009-07-18  |     | 



Soarele sângera peste fiecare secundă. Liliecii căscau de bunăseara. Podul casei nevegheată de timp era răscolit de o umbră misterioasă.
Printre câteva spărturi din acoperișul ascuns de vegetație și mușchi reușeai să vezi violetul tulbure al norilor.
Stăteam pitit, prins în păienjenișul din podul casei, cu umerii strânși să curm și răsuflarea.
Treceau pe aleea din față o mie de frați, toți din același tată. Din același tată cu o mână atârnând până în pământ, cu care se sprijinea în mers. Avea un mers sincopat de câte o săritură pe fiecare metru și scoțând câte un râgâit înfundat. Și toți o mie de frați îl copiau, fără unul care era mereu uitat sau trimis înainte când era vorba că poate fi vreo primejdie. Deaceea era deprins cu urâtul și deasemenea mai urât ca toți la un loc, dar mergea ca oamenii.
Îi auzeai de la distanță venind în cadența lor șchioapă și râgâind toți în aceeași tonalitate. Acest mers le dădea numele de Hogii.
Cu toate acestea, aveau un simț auditiv foarte dezvoltat și orice suflare ieșită din cadența lor era depistată, astfel găsindu-și prada.
Sub genunchi aveau câte o unghie groasă și lată cu care își loveau în mers zalele de os. În cazul în care erau urmăriți sau în primejdie se propteau toți cu acele unghii în pământ înaintând ca un întreg fără să le stea ceva în cale.
În mers, la fiecare trei pași întorceau privirea în câte o parte în sensul celor trei puncte cardinale diferite de cel spre care se îndreptau.
Locuiau la nord, într-o pădure de Boha, niște copaci cu frunza rotundă și mare cât o farfurie, printre care de obicei creșteau doar niște plante agățătoare înalte până deasupra acestor copaci.
Afară de Hogii și un soi de pisică cu trupul mai alungit și coada de maimuță, numită Jnurp, nu mișuna nimic pădurea, pentru că Boha avea frunza otrăvită.
În timpuri ploioase Hogii se hrăneau cu ciuperci, iar când acestea nu erau, deoarece era secetă, ieșeau la vânat. Obișnuiau să iasă sub câte un nor întunecos.
Anul acesta era secetos și ieseau înspre apusul soarelui.
Și după cum citisera un vraci în stele, urmau trei ani de secetă.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!