Se știe că limba vechilor traci făcea parte din grupul satem al limbilor europene, fiind foarte apropiată de limba vechilor slavi și a vechilor persani. In ceea ce privește limba latină, celtă, limba vechilor germanici, ori greaca fac parte din grupul kentum, deci erau diferite familiile lingvistice. Spre exemplu, în Lituania, zeul pământului până în secolul al XIV-lea a fost Zemelkus. La traci, a fost Zamolxis. La slavi, pământul este zemlia. Noi avem doina, lituanienii au daina, noi avem râul Alutus-Olt, lituanienii au Aluta chiar și astăzi, Lituania se numește, de fapt, Litva, Þara de piatră, noi am avut o Litva și un Litovoi, domn al Þării de piatră, ce nu-i alta decât Carpatul pentru lituanieni. Lituanienii au un orășel care reprezintă un fel de Mecca a lor din punct de vedere al tradiției care se numește , chiar după 2000 de ani, Trake, orașul tracilor.
Se mai știe că adevărul nu e nou niciodată și mai firesc ar fi scepticismul față de respingere; pentru care omul ar trebui să înlăture mentalitatea că dacă cineva face alte fapte decât el, atunci implicit îi este dușman. Ar trebui să ne salvăm de obișnuința de a pune ștampile gratuite de clasificare pe ceea ce nu cunoaștem, știind că progresul presupune transformări radicale de mentalitate umană, nu de politică…
Poporul din țara nimănui mergând pe ideea că tot ceea ce trăim ni se datorează, că noi suntem de vină și nimeni altcineva pentru modul în care nu știm să ne urmărim interesul național, că patriotismul este calea sigură spre autodistrugere, spre distrugerea conștiinței naționale, și spre îndepărtarea generațiilor tinere nu numai de adevăr, dar și de înaintași… Ceea ce vreau a sublinia este, apartenența noastră la civilizația aceasta a bazinului mediteranean de expresie latină ce ne-a făcut să rezistăm în momentul în care am fost înconjurați de mareea slavo-asiatică, să rezistăm ca români. Conotația etnică a căpătat-o termenul de român prin noi. Românii, popor creștin, neolatin, cel mai autentic moștenitor al vechii civilizații europene. Este motivul pentru care, poate, s-a încercat întotdeauna a fi minimalizați; noi suntem strămoșii celor care au construit Europa unită, care, în mod absurd am fost invitați în casa strămoșilor noștri. Suntem în această parte a Europei „creatori” de popoare, de cultura, de civilizație. Este motivul pentru care se practică în domeniul politic, ideologic o adevărată ofensivă împotriva numelui de român, a calității de român, ofensivă pe care o poarta cu succes toți acei patrihoți care se visează mari stăpâni și care nu vor a studia izvoarele noastre documentare.
Nu numai că vechiul centru răsăritean, dar și Occidentului i-a plăcut ideea pentru că ultimii antici în viață - românii, moștenitorii direcți ai celor care au construit cândva Europa unită, sunt acu' în Casa Comună a Europei, care le aparține de drept și asupra căreia pot emite pretenții, lăsându-i fără drept de replică pe urmașii barbarilor, de peste 1500 de ani erijați în stăpâni... Așa apare diversiunea rroma, țiganii fiind stimulați să-și zică romi (rromi) pe motiv că au intrat în Europa după 1352, în urma raziilor otomane, prin Rumelia sau Rum Ili (România) tot așa cum, revărsându-se un veac mai târziu asupra Franței din Bohemia, li s-a spus boemienii; în aceeași măsura, unor români mai slabi de înger li s-a sugerat că ar cam fi cazul să-și schimbe numele pentru ca România sau româna a nu se confunda cu romii, romanes. Adică păgubașul să-i dea hoțului care i-a jefuit casa, actul de proprietate, ca să știm o treabă! Așa-i în democrație! Pe fond s-au reactivat patrioții-daci, cu vocația scrisului dar fără prea multă știință de carte, îndemnându-i pe cei slabi de minte și de înger să se declare daci, iar România să fie Dacia… Ba și dintre aromâni s-a ridicat unul cu moț, ce-și zice cuman (daca tot e să ne aducem aminte de cumani, de moștenirea pe care ne-au lăsat-o dispărând, în onomastică: toponimie, hidronimie și vocabular); un caz singular, deoarece aromânii s-au simțit atrași de tezele bătrânului, conform cărora ei ar fi altceva decât românii și anume poporul... vlah. De parcă nu ne-ar fi zis întotdeauna vlahi, străinii și nouă, românilor nord-dunăreni! Ba unii ne mai numesc, în propria noastră țară, budos olahok! Că alt popor romanic, diferit de italieni și români, vlahii ar fi deci minoritate in România, trebuind să se bucure de drepturi ba chiar de autonomie... teritorială!… Astea au fost vremurile și așa ar trebui lăsate, moarte.
Emil, Judea, Eforie