agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-08-09 | |
Locuiam la ultimele ferestre, ale unui bloc tip vilă, cu două etaje, într-un cartier liniștit de pensionari, din orașul natal.
Balconul nostru dădea în spatele blocului, de unde se vedea, printre sălcii, un părculeț, care era înconjurat de blocuri acoperite cu țiglă, la fel ca al nostru. Era o priveliște frumoasă; vântul scutura sălciile până la geamul meu și trebuia doar să întind mâna, ca să le ating frunzele. Porumbeii se iubeau printre ramuri, iar sub sălciile protectoare, pe bănci, stăteau mai mereu bunicii, la o bârfă sau aduceri aminte, în timp ce nepoții lor se jucau la groapa cu nisip. Parcul era despărțit de blocul meu printr-o alee pietruită, un gard viu și o grădină minunată cu iarbă, flori de toate culorile și puiuți de pomi, care abia le dăduseră floarea. Aici, pe balcon, îmi beam în fiecare dimineață cafeaua, iar soarele, care răsărea după blocul și printre sălciile din față, îmi încălzea obrajii. Închideam ochii și-mi imaginam că sunt la mare. Într-o dimineață, după ce mi-am băut cafeaua și T-ecsul mă aștepta cu mașina în fața blocului, aud de jos, de sub balconul meu, un zgomot de motor ambalat, iar în câteva secunde, un fum negru venind de jos, umple balconul. „Doamne, ce-o fi asta!” îmi spun, lăsându-mă peste marginea balconului. Nu-mi venea să cred!… în mijlocul grădinii era parcată o dacie verde. Unul dintre vecini, care locuia la parterul celeilalte scări, defrișase tot sub balconul meu: gardul viu, florile și un pomișor; toate erau aruncate acum pe alee, ca niște cadavre. În schimbul lor, o Dacie veche, trona pe un strat de cărămidă pisată, bolovani și trunchiuri de copaci. „Parcă ar fi căzut un bolovan din cer, iar Dacia peste el.”, îmi zic. Mă uitam, indignată în jos, la imaginea apocaliptică și mi s-a ridicat tensiunea. Eram un pachet de nervi. „Cum își permite să strice grădinița? Sunt convinsă că primăria n-ar aproba devastarea zonelor verzi”. - Aveți aprobare de la primărie, să stricați grădina? Strig la el. Vecinul, care meșterea ceva la motor - un bărbat cam la cincizeci de ani - ridică capul în sus, spre mine și țipă, cât îl țin plămânii. - Te bag în p_ _ _a mă-tii! să-mi sugeți p_ _a tu și primarul!… Nu mai contenea cu înjurăturile, iar vecinii din blocurile vecine, ieșiseră la geam și se uitau ca la circ. - Cum îți permiți să vobești așa cu mine? Îl întreb. Bărbatu-meu e în fața blocului. Stai să vezi ce-ți face! Auzind asta, bărbatul a pornit val-vârtej, roată, spre fața blocului. „Ãsta se duce să mă pârască”, îmi spun. Iau poșeta și punga cu lapte pentru căței și cobor repede scările. Între timp, vecinul ajunge la mașina noastră, unde ecsul, butona radioul. - Mă, boule!, zise vecinul, către el, băgând capul pe geam. - Domle…cred că mă confunzi. - Nu. Tu ești boul de la doi. Te bag în p_ _ _a mă-tii! Cu trimisul la origini, vecinul și-a semnat sentința la bătaie. Când am ajuns jos, în fața blocului, văd că și pe partea aceea a blocului lumea ieșise la ferestre, iar T, sare ca un arc din mașină și se repede la vecinul. - Ce-ai zis mă?, întreabă nervos, ecsul, făcând doi pași de Chaplin, spre el, așa cum obișnuia, când era nervos. - Te bag în p_ __a mă-tii!, răspunse vecinul, dându-se doi pași cu spatele, spre mine. În acel moment, ecsul l-a împins cu o mână, iar vecinul a ripostat cu un pumn, în stomacul lui. Eu, văzând că-l lovește pe bărbatu-meu, i-am tras, pe la spate, cu punga de lapte-n cap, în timp ce T, prin față, i-a tras un pumn în fonfă. Vecinul s-a întors spre mine, să vadă cine-l lovește și când s-a văzut atacat din două părți, a capitulat și nu a mai ripostat la loviturile lui T, căzând la pământ. Ecsul s-a oprit, iar vecinul s-a ridicat de jos, s-a sprijinit cu o mână de mașină și a început iar să vorbească urât. Mă uitam la el, cum i se prelingea laptele din cap pe față și sângele din nas, spunându-mi că nu este citov la cap. Acum înțelegeam de ce nici un vecin nu a îndrăznit să-i ceară socoteală - el s-a bazat pe faptul că, toată lumea îl credea nebun, așa că, putea să facă ce vrea. - Dacă până deseară nu scoți mașina din grădină și nu plantezi la loc ce ai scos din pământ, să știi că mă duc la primărie și te reclam, îi zic nebunului. - Tu de ce l-ai lovit? Mă întreabă T, după ce ne-am suit în mașină. - Îmi era teamă să nu te doboare. - Cum să mă bată? Este jumătate cât mine, îmi zise ecsul. - Nebunii au forță, dacă știam că nu e normal la cap, nu mă luam de el, îi răspund. - De asta m-a făcut bou? Seara, când ne-am întors acasă, mașina nu mai era în grădină. Pietrele și lemnele dispăruseră, gardul și pomul fuseseră plantate la loc, doar florile muriseră pe pietrele de pe alee. A doua zi de dimineață, după ce mi-am băut cafeaua în liniște, dau să cobor scările. La etajul unu, deschide ușa o vecină pensionară (cred că m-a pândit pe vizor), ca să-mi spună că toți vecinii au fost supărați de distrugerea grădinii, dar ei, fiind bătrâni, n-au avut curaj să se ia de el. - Vecină, dacă știam că este nebun, să știți că nici eu n-aș fi avut curajul să-i spun ceva, îi răspund. - Știați că mărul a fost plantat de răposatul meu soț? - Nu, nu știam, răspund, gândindu-mă, că de fapt, noi, fiind mai mult plecați, nu prea ne cunoșteam vecinii. Pe măsură ce treceau zilele și diminețile, mă uitam în jos, de la balcon, și vedeam cum se îngălbenește gardul viu și pomișorul, smulse nu demult din pământ, de parcă ar fi venit toamna. Muriseră. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate