agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-08-21 | |
"O mamă își dojenea fiul care decisese să nu facă voia acesteia: De jucat fotbal nu vrei să joci, de cântat manele nu vrei să cânți, bodyguard nu vrei să fii, la muncă în Italia nu vrei să mergi.... așa, mergi la facultate, ca să ajungem de râsul scării și al blocului..."
Pornind de la această glumă simplă dar cât se poate de adevărată, mă uit în jurul meu, la prieteni și cunoștințe, sau ascult discuțiile unor necunoscuți și parcă toți repetă la unison un refren: "frate, la mine în ITALIA...." ca și cum aici în România ar fi turiști și ar veni cu viză, în vizită, în nu știu ce țară străină. Și să nu mai spun că în mai puțin de o lună au uitat "comme si zice aici la voi în România la nu știu ce cuvânt..." și au grijă în mod constant să ne asigure pe toți că aici murim de foame deoarece cu facultatea nu mai poți face nimic pentru că are el/ea un prieten/ o prietenă care a terminat nu știu câte facultăți și că până la urmă s-a deșteptat și a plecat în Italia să ducă traiul paradiziac de acolo ștergând la CUR toți analfabeții și senilii europei sau facând curat după aceștia... că vorba aia... fără muncă nu poți să ai banii pe care ți-i dorești și nu de alta dar aici "la noi în România nu ai cum să câștigi banii pe care îi iei în ITALIA"! Dar prețul pe care îl plătesc în fiecare zi pentru viața aceasta splendidă pe care o duc acolo, din păcate, nu este perceput niciodată la timp și nu se vede acum, sau la ei, ci se vede mai degrabă în influența pe care o au asupra familiilor sau copiilor lor, să nu mai vorbim de comportamente sau atitudini sfidătoare și instigatoare. Din păcate aceasta este realitatea cât se poate de tristă care, desigur nu se aplică tuturor celor plecați din țară, dar care descrie cât se poate de bine starea de fapt a societății actuale în care trăim noi "fraierii" care am decis să rămânem pe baricade și să luptăm până la ultimul pentru a ne câștiga dreptul la o viață mai bună în țara aceasta pe care o vom transforma noi într-una mai bună și în care inevitabil se vor întoarce până la urmă cei mai mulți broscari și căpșunari cu mâna întinsă cerșindu-și dreptul la ajutor social (venitul minim garantat) sau la pensie de handicap sau de boală (și chiar asistent personal) sau alte drepturi bănești pentru care oricum nu au cotizat de nici un fel și care ne va trage bugetul țării din ce în ce mai mult în jos. Dar ce contează pentru că oricum "ei nu știe ce-i aia" că erau prea ocupați să-și rupă oasele pe șantierele din afara țării și pe la șters cururi de analfabeți bogați de prin Europa și nu numai... Am mai spus-o de multe ori și am s-o mai repet că poate vor avea răbdare "să citește și ochiul lor" altceva decât cărțile de joc, că dacă nu era posibilitatea de a pleca din țară la muncă prin Europa, cei mai mulți, dădeau concursuri pentru ocuparea importantelor funcții de: văcari, oieri, "bodyguarzi", "fetițe de companie", femei de serviciu, vânzatori la măsuțe în piață, croitorese și alte meserii fără de care țara aceasta "plină de portari cu simțul responsabilității" ar fi fost cu totul altceva... Am pus în aceste rânduri atât de multă ură încât sper să nu vă rămână nimic în căpșorul acela al vostru din care ies sugestii de genul: "Da' la ce-ți trebuie facultate?" "Uită-te la mine! Eu sunt semi-analfabet, dar am bani de vă enervez pe toți... și asta fără să-mi solicit creierul prin colbul facultăților de stat (de altfel singurele prin care se mai urnește câte ceva din cadrul acestui sistem foarte complicat pe care îl numim cu toții ÎNVÃÞÃMÂNTUL ROMÂNESC și pentru care oameni foarte importanți și-au dat viața și peste care și-au pus amprenta, cu speranța ca cei ce vor urma nu le vor ridica statui pe care generațiile următoare să-și treacă numele stilizat printr-un desen de tip graffiti ci chiar vor avea ceva de învățat și că în loc să reinventeze roata vor alege doar să o îmbunătățească...)". Deci... fotbal nu joc, manele nu cânt, bodyguard nu pot fi....așa că dragă mamă te rog să mă ierți că te-am făcut de râsul scării și al blocului fiind atât de nesimțit încât mi-am permis să termin o facultate și mai ales pentru faptul că te voi supăra din nou, având în vedere faptul că vreau să continui cu un master prin care chiar să reușesc să schimb ceva în țărișoara asta în care trăim și care, desigur, ne ocupă tot timpul. (PS: Deoarece sunt de acord cu multe dintre lucrurile pe care le spune dl. Mircea Badea, mi-am permis să citez de mai multe ori în acest text fraza care încheie "frumoasa emisiune" ÎN GURA PRESEI: "Trăim în România și asta ne ocupă tot timpul") Vă salut și vă las să vă gândiți... iar până atunci, la bună auzire! Cu prietenie Lucian Pal - un român care a decis să lupte |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate