agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-08-21 | |
Facusem cativa pasi pe noua carare creeata ca un puzzle de muncitorii de peste drum...Saracii oameni...mancau pe nerasuflate din painea care cazuse pe jos de atatea ori,dar nu mai conta...Mi-era somn...imi amintisem de azi dimineata ma-trebase cineva daca ma trezesc zambind vreodata...In stilul caracteristic,
am raspuns intrebarii cu o alta intrebare...evitam raspunsul, evident.Nu stiam raspunsul...sau incercam sa ma mint inca o zi macar de faptul ca nu il gasisem nici acum...Oare prin minciuna rezolv ceva? Adesea lumea spune ca nu e bine sa minti...dar...sti si tu foarte bine ca adevarul doare nu-i asa?...Asa ca incerca sa privesc la cersetorul de langa mine care pare sa vada viata atat de usoara...fara sa ma gandesc la ziua mea de maine...mi-e frica in primul rand de concluziile la care voi ajunge, si apoi, de oamenii pe care as putea sa-i ranesc prin asta. Ma sperie insa asemanarea de om intre mine si ciudatii din canalul de langa bloc...E un cerc vicios totul...Ma vad superioara...dar...aceeasi greseala o faci si tu...ii vedem doar pe ceilalti...desi ni se impune ca intre noi sa punem semnul egalitatii...Totul insa se rezuma la tehnicile aspre de supravietuire...Jumatate de viata suntem jucarii si alta jumatate suntem jucatorii ei...dar balanta nu e intotdeauna in stare de echilibru perfect...adesea ne trezim in balansoarul de pe veranda casei vechi amintindu-ne cu greu cu era atunci cand ne jucam cu altii... Totul ar fi mai simplu daca am avea curajul sa spunem "astazi m-am gandit la tine"..."mi-ai lipsit..." N-am sa inteleg niciodata oamenii care pleaca din viata mea subit fara sa se uite-n urma strazii unde ma prabusesc in durerea absentei lor...si pleaca doar ca peste o vreme sa se-ntoarca ciudat si fara sens ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic...DAr unde ar fi suferinta,lacrimile neoprite si noptiile nedormite fara acesti oameni?... Se poate muri de dor? Persoanele care te-au uitat...isi mai amintesc de tine? Voi mai plange vreodata la fel dupa altcineva asa cum am plans dupa tine?... Mi-e cald...si se-ntuneca...I-a uite...m-auzi?...ce cauti pe banca albastra?Si-ncerc sa fac pasul spre locul discret...dar...aveam ceva-n mana...si mintea nu imi mai nascoceste filozofii...Mi-am inrosit maneca alba a bluzei de la magazinul de vechituri...Si clipesc... Realitatea isi face aparitia...defapt nu gandisem si nu vazusem nimic...doar aceeasi muncitori de dincolo de drum...care vorbeau acum orice in loc sa isi termine lucrarile...si oglinda din mana...avea bucati sub piele...Ce o sparse? [cu ajutorul unui om ce nu-l voi uita vreodata...~A~ ]
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate