agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-08-24 | | Înscris în bibliotecă de Yigru Zeltil
Izolarea în care ne-am vrea cuprinși ne bucură. Renunțăm de la început la interesul ce-ar trebui să ni-l confere publicul, confrații și academia, ca o balegă pentru încălzirea postumă a degetelor trandafirii; ne-am determinat o independență și ne tragem un circuit ca un nimb împrejurul frunții noastre. Paradoxul, promiscuitatea, virtuțile falșe pe care ei ni le impută, nu ne dă decât liniștea și dinamismul nostru personal de exaltare. Ignorăm, ca pe o forță ce se depășește, puterea noastră, sau o descalificăm din consecința ei activă, de a face extazul publicului, și abdicăm de la elogiul lui imediat fără candidă modestie. Ne place să avem cea mai flagrantă lipsă de conversie servită în dumicați moi pentru gingiile știrbe. Lipsa unui discernământ literar la aritmetica primului vers și a întâiei rime și mai ales lipsa unui nivel cu streașina la buric. Încălțați cu pantofi de antilopă, ne vom feri să călcăm domni pe bocanci. Ne îndepărtăm și refuzăm să sfârșim în marele rântaș literar; iar ignorarea și neexasperarea noastră împotriva reporterilor rândași face parte din distincția și clemența seniorului pentru lacheu. "Burghejii" cari socot frondă prezentarea noastră și un sistem contrabandier de a le intra în admirație, stilul și delictele cu cari am dori să "epatăm" - insistăm să-i rugăm să rămână pe loc în indiferența lor lălâie față de erecțiile noastre, care, jurăm - cu mâna pe inimă - nu li se adresează, și că niciodată în manifestele cari le-au publicat revistele noastre sau revistele cu care aspirăm, n-am încercat să insinuăm măcar pentru ei semnificația unui refren de "deschide, deschide fereastra".
Eretici, pentru tradițiile sufletești și pentru troițele lui, căutăm sufletului numai regiunile cari, descoperindu-le, va trebui să avem meritul oboselii întregi, cu nula satisfacției depline. În ziua în care opinia publică, acest car cu boi cu pișcoți în gură, se va trânti cu genunchiul în mers în fața noastră, rostul nostru ne va apare inutil și eșuat și nu ne va rămâne decât să ne internăm într-un azil sau să cântăm descoperirea altor Indii. Șablonul penibil, extazul flasc, de care suferă acum un poet pe care l-am iubit cu flăcările primelor zăpezi, e elocvent și deprimant. Mentalitatea sarbădă și mediocră, asortată după stomac și mamelele digestiei, nu ne sinchisește câtuși de puțin. În aparatul nostru virtual concesia neexistând nici față de noi chiar. Privilegiul de a ne fi născut fără dinți de lapte și de-a fi debutat în salturi mortale ne fortifică și ne surplanează. Ne-am alăturat unei magii albe, luându-ne ca atitudine spontaneitatea fără cadre dintâi, apoi dragostea pentru un gând și un elan dincolo de ceea ce avem gata preparat de birtașii culturii, unui gând înzestrat cu efortul nostru, scăpând pe la tâmple și ținut pe palmele frecate de cer. Prerogativa unui intelect a[l] lui, elita unui ideal cu care-l încoronăm ne-a îndepărtat firesc de zgomotul potcoavelor de jos, de reveria turtită a acelora ce-i depășeam dintr-o perseverență care ni se dăruia într-o intuiție și într-o regizare alta decât aceea a lor. Absența lor din stratul nostru de atmosferă e prea evidentă ca s-o mai pomenin; inexistența lor în interesul nostru apărând ca fapt elucidat printr-o inițială negare. Pentru noi, revelația fenomenului survenea dintr-o electricitate prea frecventă pentru ca intuiția și repetarea lor cu banalul s-o poată conține. Femeile ni s-au oferit goale, cu zăpezile rotunjite pe fildeș ca pomii cu fructele lor în grădini. Brațele lor deschise ca un leagăn în care ne trezea la faptul miracolului sâmburele unei poezii noi trosnea între dinții noștri, oferindu-ne migdala lăptoasă și neîncepută a unui gust nou. Penița inventă un arabesc neștiut al emoției. Înamoraț de poemul pur, poetul ne interesează numai cu misterul său eufonic, pe un metal a cărui rezonanță trebuia s-o isce dintr-o vioară ascunsă-n el de mâna bună și rară a lui Dumnezeu. Voiajul din lună până la corali e poemul cel mai pur. Cadavrele ies la suprafață peste câteva zile ca să putrezească hidoase; descompunerea lor fetidă a atrofiat punctul olfactiv și pe cel vizual al cetățeanului care se înfurie sfeclos că nu ne înțelege. Incineratori ai acestor păstori, noi le-am pescuit numai zâmbetul ca pe un nufăr. E poemul pur, care crește numai în piscul inimii, ca edelweissul. Din marele cadavru poetic reținem zâmbetele de platină vizibile numai unui procent în plus de dioptrii ale lui Isidore Ducasse, Rimbaud, Baudelaire, Paul Eluard și încă doi-trei. Trăind în eternitate, o capacitate, o vatră a timpului e netrebuincios s-o mai scornim. Participanți ai miracolului unic, treziți de un clopot de oglindă, inventăm pentru percepția simultană a ochiului și a urechii unul și singurul agent. Cu atât mai scumpă ne va rămâne, flacără să ne ardă pe mâini și pe tâmple ca năframe, cu cât misterul flamabilității ei nu-l disecăm și nu-l tragem de perciuni. Merii înflorându-și din noroi betelele și fluturii din zâmbetul lor spre primăvară, e necesar să mai spun că noroiul ține de azur? Izbit în somnul viu dinăuntru de ecoul infinitului, proptit cu-o palmă în tine, gura și se umple de sângele cântecului, rupându-se artera din inimă pusă în pământul cerului ca tubercula bujorului. Cu aceleași ale omului de pe șes, trebuie totuși alpinist să fii, ca să știi să culegi florile neghinei. Un parfum îl simțim filtrat și zvelt în noi și ne ridicăm pe el ca pe o a doua coloană vertebrală, care îngroapă capul în azur să vedem cerbii bând sticla izvoarelor, să auzim cornul magic care înșiră pe pușca vânătorului mărgelele păsărilor. Cu pleoapa ca o seră de iarnă și ca un ierbar viu al primăverii, ne-am îmbarcat în corabia cu pânze și am pornit fără lopeți pe hazardul unui ocean, să cucerim insula de fum a poemului. Neavând nimica de făgăduit și nimica de împlinit, apelul nostru e adresat nimănui. S.O.S. Cel mai bun poem e acela care-l știi doar tu, celelalte nu-s decât unele cu asemănare, și de aceea le iubești. Așezați în rând, nu ne putem niciodată tăia craca de sub picioare. În poezie găsim un pahar plin pentru setea noastră, și o pantă pentru fuga noastră în care demarăm preferându-ne în aburi pentru locomotiva eterului. Din poezie, ca dintr-un buzunar de prestidigitație, scoatem pentru farmecul nostru ascuns păsări împăiate cu raze, ceasul deșteptător al luceafărului, cocoși ca prezidenții de la casație și lămpi gata aprinse. Nu vom isprăvi niciodată, neîncepând niciodată. Într-un turn răsfrânt în apă, noi urcăm în el logic scoborându-ne. Domnule public, domnilor reporteri ai naftalinei, stați jos! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate