sâmbătă am bulerat toată noaptea prin centrul orașului.
cu o prietenă cu 10 ani mai mică decât mine. avea a doua zi avion spre 'acasă' a ei. departe de casa ei de aici.
am luat câte un frappe cu whiskey la cafeneaua actorilor de la universitate până ne-au determinat țânțarii s-o ștergem da’ și ăia care închideau aiurea la 2 noaptea. nașpa.
așa am ajuns în centrul vechi unde era o nebunie de animație și vânzoleală pe la terasele trântite ad-hoc pe străzile șerpuite ce duceau spre lipscaniul săpat până-n rărunchi.
aici am găsit o chestie mișto cu scaune mișto cu perne mari generoase care au devenit păturici ceva mai înspre 5 și dimi. aici nu erau țânțari. iar eu mi-am savurat după ceva vreme scursă campari orange dintr-ăla aproape perfect cu suc de portocale roșii și așchii de gheață.
am vorbit.
am râs.
am tăcut. ceva mai mult parcă.

mi s-au întărit sânii nu sunt la sindrom nu sunt nici măcar curioasă să aflu dacă n-o fi de la lună plină sau ceva de genu’. întotdeauna mă iubesc mai mult când mi se-ntâmplă.

azi am pierdut în mod cert o prietenie.
o prietenă cu 10 ani mai mare decât mine.
ca-ntotdeauna cred că 'prietenie adevărată' sau prețioasă sau deosebită sau mama mă-sii orice alipit de ea este un pleonasm.

este indescifrabilă starea în care sunt sau, mai exact, cum mă simt.
chiar mă simt o caricatură de om.
cu cât aș vrea să vorbesc, pentru că este singurul lucru care ar fi bun acum, cu atât pic mai jos. în ochii mei. în mintea mea.

probabil că trebuie să încep să tac.
habar n-am...
acum joc de una singură jocul ăla dement în care suferi ca cretinul dar nu vrei să lași nimic să transpară, căci oricum nu ajută nimănui.
nici nu știu dacă poartă vreun nume..

mâine mă duc la spital.
habar n-am ce mă așteaptă dacă mă vor opri ăia sau dacă-mi vor da drumul în câteva ore..poate zile
deja am mirosul libertății în buzunare mi-am făcut provizii chiar în seara asta când m-am dus să-mi iau vopsea de păr
mai mult ca sigur mă va prinde din nou dimineața gândind și uitînd de mine în aceeași spumă caldă și înmiresmată. de data asta voi ține lumina stinsă și nu mai pun lumânărele. doar muzică.

mai spre dimi o să-mi pregătesc rucsacul. ca și cum aș pleca cu noaptea-n cap la gară spre munte. mi-e puțin dor de munte. mi-e puțin dor de mine.
și poate fac niște sandwichuri dintr-alea super gustoase cu cașcaval și kaizer deasupra și-o feliuță de roșie.
ar fi trebuit să-mi iau un pachet de țigări dar în mod cert nu-mi aduc aminte unde sunt brichetele prin casă. poate e mai bine mă fac naibii de râs încercînd să-mi aduc aminte cum să pufăi pe-acolo.

nu știu dacă ar mai fi ceva. mai văd și mâine
sau cândva mai încolo.