Câteva zile în șir a fost ceață

de parcă umbra mi s-a prăvălit pe trotuare
să-ți fie cofraj

nu țin inimă am un copac
din fier forjat
cu brațele deșirate cât a-mi depărta coastele
să intre îngeri
cu porii suflecați până la os
să-mi mâne tălpile


stropii de ploaie din această dimineață sunt niște
soldăței de plumb
cu ranițele pline de pământ rar

azi nu am planuri cifre străzi
oameni
poate numai gândul-șmirghel că
până și băncile din parc au mai multe de spus
despre singurătate
eu, în schimb,
mi-am făcut prostul obicei
de a desena pe obrazul lui dumnezeu
conturul palmei
cu care singurătatea îmi mușcă din țipăt