Se întorc filele fântânii de pe o stradă
din aceea cu gropi
din Cartierul Norilor de Fum.
Se zăbovește printre fiare contorsionate de timp,
vopsite în rugină albastră,
se aruncă discuțiile în apa care băltește
fericită.
Se târâie cu mult automatism
sacoșele cu piersici fără puf și cu trei bureți
la zece mii
și se agață sistematic
de niște crengi care au la picioare
cioburi de sticlă pictată cu spoială de civilizație.
Se descoase ultima idee diaconesciană
apoi i se coase la loc ața albă,
în timp ce monștri portocalii huruie nehotărât
la fiecare jumătate de oră.
Cel mai frumos
este atunci când
te așezi pe caldarâmul ud
din care emană încă aburii toropelii deșertice.
Se gustă o bucățică și se sărează după gust:
orașul balcanic
e gata.