Și nu-i venea a crede lucrurile simple ce ea i le spunea cu atata greutate...aproape toata ființa lui se-ascundea defapt in spatele unei frici enorme de a nu fi real fiecare rand din propozițiile ei scrise aparent cu ușurință...
Dar niciodată rândurile scrise de ea nu aveau valoare pentru sufletul lui rece insetat dupa materialism...scria intr-adevar lucruri simple..ciudate...poate fara sens...și nici măcar el nu vedea un viitor micuț artist fără sprijin in interiorul corpului ce-l voia atât de mult...așa fraged...cald...numai al lui... Dar peste 10 ani?cand pielea moale va avea cute?...sau peste multa vreme cand va avea mirosul specific bătrânetii?...
...Îi era greu să spună lucrurilor pe nume...iar pielea mâinii ei simțea acum o piele mai aspră...fermă...de un bărbat ceva mai matur....
Și-și amintise povestea incepută undeva pe holurile unei școli al fluturelui albastru ce devenea mai vulnerabil cu fiecare milimetru ce-si extindea aripile grele...Și se zicea cândva că totul are un motiv să se intample...la fel si picatura cristalina de ploaie ce cazuse pe aripile sale...dar motivul?...iar vechiul fluture ciudat...piersese praful aripilor si refuza sa zboare...spre o margine de apa...spre o catedrala verde...spre un bulevard cu porumbei...preferând sa se lase călcat in picioare de aglomerația singurătății de la șes...
Pășea în clădirea rece din spatele ușilor mari de lemn...in stil medieval...clasic...privirea si-o aruncase asupra vitraliilor...sparte din pacate din cine stie ce cauze...Coborâse patru trepte sub nivelul pământului...si-ncerca să inteleaga notiunea unui "alt acasa"... Se vazuse in oglinda dulapului crapat si recunoștea fața unui copil schizofrenic ce nu-și știa nici măcar adresa...doar statuia de piatra a așa-zisei prea sfinte femei...halal femei...in nici un caz nu sfinte...dar atat de indispensabila...
Vedea patul gol...vechi dar necunoscut, in care va adormi cateva zeci de nopți...visând ca din incaperea strâmtă alăturată , el să iasă cu un zâmbet dornic de un joc nevinovat ce avea ca urmare o curătenie necesara a penelor de covorul rupt..stramtorate constant de onduirea corpurilor goale ale celor doi induși de pasiune sau plăcere animalică de simțire repetată a interiorului unui corp de femelă rece...
Se trezea însă rapid din visul idiot ce nu avea să capete contur indiferent de situație...
Și nu putea să se maturizeze...avea insă treapta pe care nu putea pași in rolul de copil...si nu voia ca el sa aibe o viața mai rea in mijlocul singuratătii cand ea nu putea sa ii ofere decat sentiment etern..nimic mai mult...caci fiecare gena ...devenea asemanarea arborelui genealogic...
Dar indiferent cat ar fi vrut...n-avea sa uite niciodată visul...dorința...banca albastra...teatrul...brazii...ori concertul...ploaia...mirosul fanului ud...Iubea totul...dar nu va mai recunoaște asta niciodată...acel el se pierduse pe un bulevard european celebru...probabil francofon...Se gândea doar adesea ce ar fi fost dacă ar fi renunțat la albul dungat cu negru pentru o cearta de gelozie...si nu avea sa isi opreasca dorul de adversarul pe care-l iubea enorm...
Suspina in gândul că ar fi vrut ca totul să fie altfel...dar nu putea schimba nimic...In vest se pare că nu era loc pentru doi....



[ J.D. ]
16.septembrie.2009