Unicitatea și dependența de adevăr mă determină a respira ridicolul din semeni. Apartenența la tagma celor care-și caută definția, cu precădere a respectării sistemului de valori impus de empiricul vieții mă aruncă într-o singurătate exaltată. Liniștea este rezultatul admirabilului troc dintre aroganță și inabordabilitate. Ești arogant, atunci ești mult prea prost sau genial pentru umanitate. Oricare dintre variante îmi convine de minune atâta vreme cât nu trebuie a suporta mediocritatea celorlalți. Dependența semenilor de traume și trăirea lor cu maximă compasiune îmi repugnă dincolo de indiferență. Lipsa regretelor te aduce în apropierea morții și ce poate fi mai ușor decât a muri!? A trăi nu este deloc la îndemână, precum a trăi complet află numai cei resemnați dinaintea morții. Iminența morții ne face fericiți într-o măsură absurdă și neînțeleasă de semeni. Cui îi pasă mai mult de viață, cancerosului sau pateticului zombie, integrat în perfecțiunea socială? Paradoxal, niciunuia. Ambii sunt sedați prin resemnare. Diferența constă în aflarea fericirii. Primul își atinge limitele vieții prin apartenența la iluzia fericirii, cel de al doilea prin renunțarea defintivă la ea, sau maximum care se poate obține, perfecționarea substituirii acesteia cu beatitudinea, o altă stare euforică, un drog surogat, o recompensă patetică a Divinității pentru abandonarea în credință. Nu pot evita această agresiune a mediocrității. Am învățat să trăiesc cu ea, dar mi-am devenit insuportabil! Precum un canceros, simt cum crește în mine sentimentul milei …

Cluj Napoca
septembrie, 2009