Îmi șterg lacrimile printre nori
mă încurc de-a mea poveste
fără vise ar fi ușor.

Þinutul toamnei străbat flămând
rătăcesc calea tremurând
fără tine ar fi cumplit.

Frunzele ard speranțe
jalnic fac cercuri de diamante
se răsfață în culoare
rămân acolo c-o paloare
să-mi număr toamnele grăbite
de parcă mereu aștept sfârșitul
care vine și nu vine.

Pădurea toarce brumă dulce
călătorește pașnic anotimpul
printre animalele sălbatice
atât de speriate ca și mine.
Se adună norii negri
împrăștie furtună de frunze agitate
înfrunt cu teamă totul
deși aș însoți o frunză.