Stăteam crispat pe marginea șanțului uriaș, forțele de ordine mă împinseseră în afara perimetrului marcat pentru a încurca cât mai puțin activitățile celor implicați în salvare. Am visat noaptea trecută tragedia ce s-a întâmplat, cum nu mă știam profet nu am anunțat pe nimeni; cine m-ar fi crezut? Printre cei căzuți în acest hău era și ea, știam că e acolo. Mă uitam cu atenție la chipurile tuturor celor aduși la suprafață, unele dintre ele chipuri împietrite prelungite cu trupuri înghețate în poziții nefirești. Aroganța umană a facut din nou victime. Deși nu-i cunoșteam chipul eram ferm convins că o voi recunoaște, deși speram din tot sufletul să nu fie acolo.

Orele s-au scurs cu repeziciune, picuri de apă rece mi se scurgeau din păr, pe frunte pentru a se desprinde apoi de pe bărbie spre pământ ca într-un veritabil salt sinucigaș. Nu am găsit-o.

Plecase dimineață fără un scop anume, ca niciodată în ultimii trei ani spre acel ceva nedefinit, pentru ca apoi să aflu de la știrile locale ceea ce visasem, adică prăbușirea. Nimeni nu-și putea explica ce s-a întâmplat de fapt. Autoritățile erau pe moment preocupate de salvarea victimelor, nu de ticluit explicații. Nici cei câțiva supraviețuitori nu puteau spune ce s-a întâmplat, cert rămâne doar tunetul exploziei, norul de praf și craterul imens.

M-am simțit privit. M-am răsucit și acolo, pe strada luminată, înțesată de lume și mașini am văzut-o. Îmi zâmbea. Eram sigur că era ea. O vedeam pentru prima dată. Era frumoasă cu un chip ireal. Am remarcat ochii, nu foarte mari dar bine conturați, sprâncenele arcuite și fin îngrijite. Fața ușor ovală, bine proporționată, definea cu claritate buzele umede, ușor întredeschise și nasul ce prezenta spre vârf o mică pantă ascendentă. Părul și rochia ușoară se încadrau perfect cu statura potrivită și robustețea corpului.

M-am apropiat încet până am ajuns în fața ei. Deși nu o făcusem niciodată, am dat să o mângâi, să o îmbrățișez. Mâinile mele ude de pe care se prelingeau stropi de apă nu întâlneau nimic în cale, treceau fără opreliște prin corpul ei. M-am uitat mai atent și atunci am văzut, zâmbetul trist, a părere de rău. A ridicat palma dreaptă și prin ochii minții am simțit cum, cu degetele subțiri îmi mângâie obrazul obosit. Chipul mi-a fost brusc inundat de căldura lacrimilor ce au început a se prelinge amestecându-se în cele din urmă cu răceala ploii. Am înțeles ceea ce refuzam să cred. Inert mă uitam la ceea ce nu mai era decât o trăire ce se ștergea încetul cu încetul. S-a sfârșit.

Ceasul a sunat strident și din nou ca în fiecare dimineață îmi propuneam să cumpar altul, mai domestic deși știam că și de astă dată voi uita. Mă simțeam obosit, am avut un somn agitat, prevestitor de rău. Am visat că am visat... voi fi indispus întreaga zi.

Am descoperit telecomanda uitată pe noptieră, am deschis televizorul și am comutat pe știrile locale. Acolo, atunci am revăzut visul.