Citindu-l pe Cărtărescu în „De ce iubim femeile”, mi-am spus că stilul acesta de a scrie despre sine, în modul cel mai sincer cu putință, de a te dezveli în fața unora și a altora, a celor de tot soiul, dar, până la urmă, legați de un singur sentiment – dragostea pentru citit – este o cutezanță pe care nu o are orice scriitor, este o ieșire din tiparele normalității, este „quelque chose d’unique”.
Recunosc că și mie îmi place lucrul acesta: formula chimică reușită din care rezultă două elemente tari – sinceritate și curaj. Singura diferență ar fi că eu nu cred că aș avea puterea de a scoate din „lada de zestre” a sufletului meu toate tainele, toate trăirile, toate sentimentele: pornirile, înfrânările, atacurile, ripostele, neîmplinirile, fericirile, iubirile... o pleiadă întreagă și să le înșirui ca pe un colier de scoici marine, agățându-le undeva, pe sârmele unei tarabe plasate pe malul mării, în văzul tuturor, chiar și atunci când trecătorii, fermecați de aspectul, aranjamentul și coloristica lor, s-ar înghesui să le cumpere.
Trebuie să mărturisesc că am citit cartea pe nerăsuflate, că m-am trezit de atâtea ori zâmbind și chiar izbucnind în hohote de râs, pe-ascuns, pentru că am început să citesc la serviciu, într-o pauză (și n-am mai putut-o lăsa din mână), și nu voiam să fiu întrebată „de ce râd de una singură”.
Sunt, aproape întrutotul, de acord cu opiniile lui Cărtărescu. Respectul meu pentru el a crescut pe măsură ce l-am citit și am descoperit părerile sale despre femei, în general, nu mă refer neapărat la femeile din viața lui. Ajungând să iubească femeile trecând printr-o serie de experiențe – unele nu prea plăcute – el aduce, astfel, un omagiu celei care este, de fapt, mamă, iubită, amantă... FEMEIE. El iubește femeia adevărată, pură, sensibilă, neprefăcută, care tinde spre perfecțiunea morală, care este mai mult spirit decât materie.
Nu sunt critic, dar spun că Mircea Cărtărescu nu putea fi altceva decât un cărturar, nu-i așa?
Dar, unde voiam să ajung? Cred că această carte mă îndeamnă să scriu și eu câte ceva despre trăirile mele.

(15 iulie 2009)