agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1606 .



O viață de om
personale [ Gânduri ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Florinro ]

2009-10-29  |     | 



Împlinise de curând 84 de ani. A trăit greu, a trecut prin anii de război și de foamete, a supraviețuit colectivizării și acelor ani de început de comunism dar și celor de pe urmă la fel de dificili când se cerea țăranului și pielea de pe el. În tinerețe a născut patru copii, trei băieți și o fată. Ca o pedeapsă a nu știu cui, toți băieții i-au murit, doi când erau copii mai mici iar al treilea fost pilot militar, la vârsta de 37 de ani. Deseori își amintea de blestemul acelei femei “dușmane” care prin vorbele ei dorise decimarea tuturor bărbaților din familia pe care o va avea. Fusese o "sfadă" între ea și acea femeie când amândouă erau tinere. Și-a amintit de vorbele ei mereu până la bătrânețe în toate nopțile de nesomn. În urmă cu 10 ani i-a murit și bărbatul, așa că a rămas singură. Unicul ajutor îi era fata, care venea des din oraș la ea, acolo la țară pentru a o ajuta să întrețină gospodăria.

În acea seară ședea pe scaunul fără spătar, după statura mică și înghesuită părea un copil de școală primară și privea spre focul ce ardea în sobă. Flăcările roș-albe se reflectau în ochii ei umezi. Fusese o femeie activă, harnică și ambițioasă. Greutățile au obligat-o mereu să muncească, știa că numai prin efort putea avea cele necesare așa că obișnuința o îndemna ca și la această vârstă înaintată să nu stea deși se deplasa din ce în ce mai greu. În urmă cu câțiva ani a avut un picior rupt, s-a refacut parțial, destul de greu și numai după atașarea de tije metalice care să ajute la susținerea osaturii. Pe zi ce trecea simțea că resursele fizice se epuizau, avea și probleme cardiace și respiratorii, răcea ușor, nu se mai putea adapta vremii. Activitatea zilnică din ce în ce mai redusă pe care o desfășura îi aducea insatisfacții, se simțea inutilă. De la cel de-al treilea băiat avea doi nepoți, ambii stabiliți în București, pe care, în amintirea propriului copil îi iubea cu ardoare. Era nemulțumită că aceștia nu îi înțelegeau dragostea și-i ignorau existența. Din partea fiicei avea un nepot, căsătorit care locuind în orașul din apropiere venea destul de des la ea mai ales de când acesta începuse o construcție de casă în același sat chiar pe una din fostele ei parcele de pământ. A fost o dată sau de doua ori să vadă casa ce o ridica, era mândră, i-a plăcut ceea ce a văzut. Știa că în acea seară acel nepot era dus acolo la casa lui pentru a mai face ceva, îi spusese că tencuiește. Afară, vremea se stricase, era rece, bătea vântul iar norii cenușii coborâseră aproape de pământ și din când în când mai lăcrimau pe pământul însetat. Se gândea la viața ei, la familia ei, la cei morți și la cei vii și poate la inutilitatea propriei existențe în contextul în care toți cei din jurul ei aveau ceva concret de făcut. De regulă la acea ora se uita la televizor, era atentă la știri, era interesată de alegerile electorale ce urmau, în acea seară însa avea o stare de moleșeală totală, de sfârșeală. Simțea că viața ei a ars asemeni lemnului din sobă. I-a urmărit în totalitate transformarea de la solid la simplă funingine. Tot asemeni lemnului, a radiat întreaga viață și ea caldură în jur, până în acel moment când hotărâse, deși nu știa cum trebuie și mai ales ce trebuie făcut pentru a sfârși. Și-ar fi dorit o nepoată, mereu spunea asta, dar nu a fost să fie. În locul ei a îndrăgit-o pe nora fiicei sale.

Nu a auzit ușa deschizându-se, dar și-a văzut nepotul intrând.
- Mai poți mamă, nu-i târziu?
- Bună seara, mamaie, este târziu dar ce să fac, mă schimb și plec acasă acum, matale ce faci?
- Iaca, nimic, "șăd" dar nu o să mai "șăd" mult.
Nepotul s-a uitat la ea, a zâmbit. A auzit cele spuse dar nu a înțeles sensul cuvintalor. S-a spălat, s-a schimbat și a plecat.

Ziua următoare acesta a aflat despre internarea bătrânei, apoi despre atacul cerebral, despre starea de coma și inconștiență în care trecuse. Câteva zile mai târziu a readus-o acasă pe drumul umblat de sute de ori călăuzit asemeni celor trei magi de o stea strălucitoare și de cornul luminos al lunii. Acasă, în patul ei, în locul acela în care și-a odihnit trupul obosit de viață, s-a stins.

Pentru noi, cei care am cunoscut-o va rămâne o amintire a unui suflet care deși încercat în repetate rânduri a rămas mereu frumos și bun. Dumnezeu s-o odihnească!

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!