Cărările străbat prin viscolul
care acoperă strălucirea anotimpului
hilar de vreme mâncată de un timp
nervos făr' de milă,
curioasă prind aripi astrale
să curgă poveste,
visele le împletesc cu stele
ce mă alint prin ele,
dar inima mea
uscată din nea te cerne amețită
bolnavă te vrea
să intri în ea.

Pădure cu suflet de zână
să-mi dai cheia iubirii reale
să pot
să înțeleg
să iubesc
nu o fantomă adevărată
doar un bărbat dulce ca o iarnă.

Aromele iernii străbat legănată
în poveste rămân blocată.