M-am trezit dimineață cu capsa pusă. Cafea lipsă, messenger lipsă. Bineînțeles încă un mesaj de la scumpica de OTP că am descoperire de card. Colac peste pupăză, tot ce ține de mass-media forează din greu la noua gripă. Cronologii, carantină, măști, morți, dezinfectante. Asta a pus capac. Azi noapte am visat că m-a trimis șeful în Ucraina să fac un reportaj despre viața cu masca la gură. Sau așa ceva. Și bineînțeles că m-am pricopsit și eu cu gripă porcină. Nu grohăiam, dar îmi lăcrimau ochii și mă dureau toți mușchii. Stăteam într-un hotel cu zeci de ziariști toți și ei cu gripă nouă. Ni s-au dat zece fiole de vaccin antigripal tratament pentru zece zile. Îl sun pe șef să-i spun că nu avem voie să părăsim Ucraina zece zile. Șeful începe să țipe că la ora 16 am conferință de presă la PSD, iar a doua zi era anunțat Crin Antonescu în vizită în județ. Taman atunci o o voce suavă mă anunță: ne pare rău dar numărul dumneavostră total de minute alocate a expirat. Eu mă uitam ca un debil la telefon și mă întrebam: dacă sînt în Ucraina de ce naiba m-au anunțat în română? În fine. Mă duc în cameră unde eram cazat cu alți 13 ziariști și-mi fac injecția cu antigripal în șold. Senzația a fost atît de reală încît m-am trezit instantaneu. Mă uit la mobil: 02.16. Pînă dimineață n-am mai închis un ochi. Deci. Astăzi, dacă mai aud un cuvînt de porcină sau politichii, o iau razna și încep să grohăi în semn de protest. Vorba cuiva: o mie de oameni se îmbolnăvesc de gripă porcină și toți vor să poarte mască la gură. Un milion de oameni se îmbolnăvesc de SIDA și nimeni nu vrea să poarte prezervativ.

Ps. În tot delirul ăsta mi-am adus aminte de ceva care te mai salvează.
Îl văd tot timpul prin crîșme. Îmbrăcat cu un pulover pe gît, o geacă de tercot cum se purta pe vremea comuniștilor și o șapcă de tractorist. Te întreabă dacă iei unul sau mai multe. Dintr-o sacoșă matlasată scoate o mînă de lozuri. Unele pe care le răzuiești, altele pe care le desfaci ca pe un plic. Cam ca alea pe care le cumpăram cînd eram mici. Unii cumpără din milă. Cînd devine prea insistent știe să se retragă. Freacă banii de bărbie să-i aducă noroc apoi pleacă. Îl văd făcînd asta de vreo zece ani. Aceeași îmbrăcăminte. Aceeași sacoșă.
Cînd am să mă fac ziaris renumit poate voi scrie despre ultimul vînzător ambulant de lozuri din oraș. Pentru că asta am ajuns și noi. Stăm toți într-o sacoșă, cîștigători sau nu, și așteptăm să ne ia cineva.

Ps2. Am aflat că dacă vreau să scriu despre ultimul vînzător de lozuri îmi trebuie aprobare de la Loteria Română. Să scriu despre mine e mai simplu. Nu-mi trebuie nici o aprobare. Așa că deocamdată mă rezum la atît. Ca să scrie alții despre mine trebuie doar să se gîndească la mine.

Ps3. Oare scumpica de OTP m-ar lăsa în pace dacă ar ști că sînt acreditat de biroul electoral pentru toate secțiile de votare? Măcar biroul electoral nu mă bombardează cu sms-uri ca americanii pakistanul. Dacă îmi trimit zece sms-uri ele fac mai mult decît descoperirea mea de card. Măcar acreditarea e gratis. Sîc!