Nu se mai simțea bine. "Ce n'est pas un monde que j'aime" a spus.

....
În „Tristes Tropiques” există o formidabilă poveste a unui amazonian de patruzeci de ani “furat” de o furtună. Confrații îl caută câteva zile fără să dea de el. În trib se așterne o liniște mormântală. Dialogurile încetează. Nu se mai cântă, nu se mai spun povești. Nimeni nu mai face invocații religioase. Nu se mai confecționează brățări. Oamenii nu-și mai pictează corpurile. După încă trei zile femeile încep să bocească în surdină.
În sfârșit, bărbatul este găsit, însă nu mai are brățările, cureaua și desenele de pe corp – adică singurele “veșminte” care îl identificau. Tăcerea continuă. După câteva zile de refacere omul dispare. Reapare după alte zile cu brățările, cureaua și picturile de pe corp și viața reintră în normal în comunitate.

...
Claude Lévi-Strauss s-a retras din viața publică în 1982, complet nemulțumit. A murit săptămâna trecută, cu puțin înainte de ziua lui de naștere – urma să împlinească 101 ani.

...
Este recunoscut drept unul dintre părinții structuralismului, dar mai puțin i se recunoaște meritul de a fi omul care a deschis drumul studiului interdisciplinar în științele umane. Fără el nu ar fi existat viziunea actuală care ne îndeamnă să cercetăm raporturile unificatoare ale omului cu natura, observând atent ce anume ne unește în marea diversitate culturală. Prohibiția universală a incestului, sistemul parentalității, bucătăria și bucătăreala, muzica, împodobeala, literatura (nescrisă, ori scrisă), mitologia, trăncăneala, etc. sunt tot atâtea lucruri care ne unesc, în marea lor diversitate. Toate astea ne fac să fim o specie vie.

O cultură “de masă” este abominabilă, fiindcă distruge diversitatea. Presimțind acest lucru el s-a retras afirmând: "Ce n'est pas un monde que j'aime".