Nu sunt meloman. Dacă mă iei la bani mărunți, nu fac deosebirea între pian și pianină. Între violă și violoncel. Dar îmi place muzica de cameră. Sau, cum apare mai nou pe afișe, chamber music. Mă liniștește. Mă desprinde. De mine. De lume. De aia mi-am făcut abonament la festival. La Enescu. Am zis să nu mă duc singur. Să iau și niște prieteni. Îi sun. Să le cumpăr și lor bilete. Cică nu sunt întreg la minte. Cum să asculte zile la rând numai Enescu. Le spun că nu e neapărat Enescu. Că sunt și alte arii. Permisive. Și pentru publicul larg. Nu, nu cred că se merge în blugi. Poate e obligatoriu sacoul. Nu știu. Întreb. E cu pauze. Nu e plictis. E altceva. Poate vă desprindeți și voi. Nu vorbesc de înălțare. De schimbare. În sens filosofic. Doar ca evadare. Să facem și altceva. Nu cred că aveți altceva mai bun de făcut. Tot or să fie meciuri. Ãsta e o dată la atâta amar de vreme. Nu strică să mergeți. Nu vă obligă nimeni. Nu forțez pe nimeni. Nu vând eu bilete. N-am nimic de câștigat. Cine cântă. Artiști. Orchestre internaționale. Dacă vă spun care se schimbă ceva? Nu asta contează. Mă gândeam că v-ați plictisit de hip-hop. Nu-i ca la film. Nu-i cu floricele. Ar trebui să fie lume bună. Că e autoselecție, până la urmă. Uite, de exemplu, Mozart. Știu că e mort. Dar nu vorbeam de el. De muzică ziceam. Am zis Mozart că e mai melodios pentru noi. Care noi. Noi, care mergem rar la operă. Păi da, e operă. Nu e balet. Doar operă. Ar fi fain. De aia am sunat. Nu insist. Dacă vreți vreți. Dacă nu nu. Nu începe diseară. Păi de ce grabă. Că s-au cam dat biletele. Evident că n-o să fim singuri. N-ai ce să agăți. Că nu ăsta-i scopul. N-ai treabă cu platanele. Nu e ce vreți voi. Păi nu e la alegere. De aia e un festival. Hai lasă. N-am vrut să deranjez. Înțeleg. Fiecare cu gustul lui. Nu sunt ciudat. Așa credeți voi. Da, îmi place. Ok. E alegerea voastră. Sigur că vin la meci. V-ați făcut abonament?