Îmbrac în fugă haina de om social și capabil de a oferi înțelegere atrocităților capitalei. Depășesc cu greu lumea în care simt și trăiesc atât de acut, pentru a păși apăsat în noroiul străzilor umplute de gunoi și gunoaie… Nu mă mir de nimic, mereu mi-am învățat sensibilitatea să se ascundă la vederea lucrurilor ce o pot afecta. I-am spus să dispară în adâncul meu și să nu iasă de acolo până nu mă reîntorc în mine. Știe și ea că poate muri ușor și că e o specie pe cale de dispariție chiar la nivel global.
Ajung la capăt de uliță și în fața mea răsare civilizația decăzută. E-nchisă într-o clădire. Mă izbesc de zidul ei nefinisat și lipsit de bun-gust. Spectacolul cu păpuși se derulează în interior, obsedant, în obișnuita-i cruzime. Și nici acest fapt nu mă surprinde. E-același iad ce-și încălzește invitații, iar eu același observator tăcut ce nu e decât în trecere. Sunt același cerșetor nebun ce n-a fost invitat la cina decadenței valorilor umane, cel care stă la ușa pierzaniei și nu dorește să intre, ci doar să privească absent. E un rol ce mă ține departe de aplauzele scenei deschise, un rol de pivnița culiselor. Îl joc, așa insignifiant cum pare. E al meu și e neimpozitat. De fapt, e transparent. Nu-l recomand, căci nu-i plăcut decât de mine…
[Nu obișnuiesc a detalia interioru-mi, așa că revin la ceilalți.]
Invitații râd, au măști colorate și inimi scoase din piept. Se hrănesc cu suflete, se mișcă și râd haotic la momentul primirii pilulei ce îi leagă de scena reflectoarelor oarbe. Mă uit și atenția mi-e atrasă de o marionetă perfectă. Vede o monedă căzută pe o podea de sticlă spartă. Se aruncă-nspre monedă, nebăgând de seamă că aceasta e găurită și legată cu sfoară. Cineva trage răutăcios de sfoară și rânjește dintr-un colț întunecat. Singurul care observă asta e cerșetorul nebun. El privește atent către pupilele dilatate în întuneric. Moneda dispare din vizorul marionetei, recuperată fiind de rânjetul de noapte. Moneda se preschimbă-ntr-o lentilă de sticlă, iar rânjetul o așează cu grijă peste una din pupilele sale.
[Nu obișnuiesc a detalia ce-mi deranjează interiorul.]
Cerșetorul revine-n mine și mă trezesc. Am reajuns acasă, cu misiunea-ndeplinită: am fost la ATM-ul din capătul străzii și am retras de pe card o sumă de bani… Nu-mi amintesc drumul dus-întors, nici ce-am făcut efectiv. Protecția mi-a servit pe deplin.
Draga mea sensibilitate, poți ieși! Suntem în siguranță în castelul nostru invizibil.