Mi-am închipuit tot felul de aiureli când te-am cunoscut. Că filmele tale sf n-au cum să fie congruente cu firea mea arogantă și ironică care tinde să desființeze elementele populare în cadrul maselor.
Mi-am inchipuit că nu o să mai simt furnicături p spate și că nu o să știi cum să mă faci să-mi doresc o viață lungă. Vroiam sa mor tânară; atâta suferință în anotimpuri diferite.fără sens. Dar acum vreau să prind și verdele primăverii viitoare.
Astept noaptea să-mi deschid ochii să conștientizez transparența culorilor. Îți întind gândurile mele pe tavă, iar zâmbetul meu reflectat în profunzimea vasului, te îndeamnă să mă citești. Să mă descoperi cu fiecare virgulă, apăsată de câte o lacrimă. Oftatul de la sfârșitul fiecărei propoziții... și să stai să te gandesti:
- La dracu ce ființă dificilă, dar o iubesc oricât de arțăgoasă și nenorocită ar fi.
Pictez în nuanțe de verde și portocaliu orizontul infinit ce mi-l dai și visez că mă ridici de ating puful norilor.
Nu credeam că pe ploi și toamnă murdară mă pot simți atât de ușoară, când calci in noroi alături de mine.
Mai citești un rând....
- Cine dracu e fata asta că nu o cunosc? Fata mea nu e așa. Ea nu crede în romantism și bullshituri de genul ăsta. Ea le bagă și le scoate pe funcționarele alea cretine de la abonamente și apoi zâmbește fără să se uite înapoi...
- Da pe dracu’. De fapt, merg acasă, plâng și-mi doresc să le înjunghie careva să mă simt eu mai bine...dar ce știi tu
- Mi s-a părut că îți aud vocea în timp ce citesc...oare tu erai?
....tac...
- Nu, eu nu sunt în mintea ta, citește mai departe.
- Bulgări de gânduri, existența la paris... pfai, mda mi-ar place și mie să am vila cu 3 etaje și SLK parcat în curte...off. n-ai înțeles. Visam să am rafturi prăfuite cu cărți și goluri între, care să mă facă să mă simt plină...ooff
- Ce tot mormăi acolo? Nimic...citește mai departe.
- Da fată, știu că îți place să bei. Cui îi place să stea în ploaie neclintit fără să fie dozat la bord?...stăteam cu ochii închiși, eram dezbrăcată de prejudecăți și încărcată cu chinuri dulci...
- Þie îți place să suferi bag seama măi...n-am știut cum să simt altfel atunci.
- Da ce mult îți place ție să te plimbi așa de- a lela prin parcuri noaptea...pe bau bau îl cauți să-ți rezolve frustrările sau pe cine?
- Nu, îmi caut nerostirea. Vroiam sa culeg logica ascunsă printre frunze, pe alei bătrâne...
- Da de ce bocești mereu? Dai drumu’ la robinet, mai des decât cad precipitațiile.
- Plângeam să-i țin liniștii de urât...dar vrei să mă citești fără să mă diseci? mă simt ca o broscuță căreia i-ai tăiat deja picioarele și îi chiopârțești tendoanele la infinit...
- N-am vrut, iartă-mă. Te citesc de acuma silențios.
- Te rog.
- Gata. Te citesc...tac...