eu nu țin minte decât ce-a fost frumos. nu țin minte că într-o noapte ai orbit
nu țin minte că m-ai strigat cu alt nume
nu țin minte moartea

știu doar că era toamnă
oamenii existau ca niște crizanteme
nichita nu murea pentru că-l respiram noi. tu cu plămânul tău stâng străpuns de o baionetă în lupta cu umbra

știu că ai îngenuncheat în felul tău
ai ales toate zilele în care să ne fim
ai inventat câteva cuvinte prin care am fi putut să ne recunoaștem la adică.
ai plâns. până la urmă ai plâns.

nu țin minte altceva

te nășteam în fiecare zi. erai în mine. te înmulțeai în lumina asta de după amiază
când citeam în liniște cu trupurile lipite unul de altul
chiar dacă nu-ți dădeai seama
uneori trupul tău fugea în al meu.

era toamnă

mi-ai spus de o mie de ori. ți-am spus de o mie de ori.

nu țin minte decât mâna ta stângă. ochiul tău verde. ochiul tău negru. ochiul tău fierbinte în mine cea care nu vedea încă.

paris. toamna. numele meu strigat din turn. numele meu izbit de pământ. numele meu în scaun rulant. nimic altceva.