crede că mă are lângă ea în pat adoarme negru mi-am
lăsat pielea de șarpe să-i țină de urât să-i țină de cald
dau să plec
cumva ușile astea nu mai au clanțe
numai de dinafară se mai deschid
obiectele prind voci așa cum și eu prind rădăcini
între timp pereții înmuguresc câte o lacrimă
- singurătate condensată pe cadranele desfigurării -
dimineața asta se împotrivește cu toate cele o mie de mâini ale sale
să-mi decojească retina de neguri
atâta risipă
când eu știu totul despre lutul incurabil
când eu știu totul despre întâmplare / am fost om și eu
acum uitându-mă spre dumnezeu
trebuie să mă țin strâns cu mâinile de realitate
ca să nu cad în prăpastia dintre

cred că oamenii ar trebui să moară cât încă mai înseamnă ceva pentru cineva
cât încă mai au de donat măcar o stradă cu castani
cu oameni cu tot.

______________
*am tăiat din text adânc
până ce a început să-mi curgă sânge din nas
din mâna stângă