despre nimic se poate spune că ne frământă
îi cădem victime prin propria noastră finitudine
există un colț al memoriei dedicat fricii
de unde se naște arta conversației continue despre ipoteze
a mic. nimicul nu trebuie să ne îngrijoreze, acolo sunt zei
b mic. faptele nu sunt întâmplări, ele ne aparțin și ne apără, ne încheagă
c foarte mic. vorbele sunt fapte
consecințele sunt drastice
cuvintele despre cuvinte dublează, triplează, „explodează” realitatea în multipli de unu
fiecare are dreptul la o esență, și totodată la certitudinea că trebuie să o impună celorlalți
pentru a fi

suntem experți în a ne construi identitatea prin diferențe
dacă explorăm atributele ajungem mai devreme sau mai târziu
la ce nu suntem
expediat în afară
nimicul crește din noi
sub forma reclamelor pledând pentru unicitate
gene mai lungi
păr mai mătăsos
picioare mai bine epilate
abdomen mai plat
parfum mai masculin
băuturi pentru bărbați mai adevărați
mai altfel decât ceilalți
nimicul se prezintă sub forma unei multitudini de obiecte de care nu avem nevoie
le cumpărăm pentru că ele sunt de fapt cuvinte
pe care ni le putem asocia în goana disperată după consistență interioară

poemele mi se par asemănătoare reclamelor
ne rezolvă dilemele înainte să apucăm să avem vreuna
vehicule de emoție laxă
sunt plastelina perfect maleabilă care poate umple
nimicul de toate formele și mărimile, din interiorul nostru

desigur, poemul nu vinde
dar e modalitatea noastră de a invada semenii
fără a avea nevoie de acord, înțelegere, evaluare
e contaminarea celuilalt cu esența noastră
e un viol consimțit
cu paradoxul că pe timpul consumării actului
victima și creatorul sunt vii

asemeni drogului
după extaz urmează sevrajul
dependenții scriu/citesc din ce în ce mai mult
până la tocirea simțurilor
și aici nimicul se relevă ca ciulama servită rece

nu poți să umpli ființa cu cuvinte
dacă nu le aveai de dinainte înlăuntru
cei foarte inspirați
practică culegerea poemului
dar aceștia sunt cei care au învins deja nimicul
pe cont propriu

se pare că poesisul e atât de legat de nimic
încât poate fi pavăză și cal troian
totodată

un alt semn al nimicul
este că nu putem vorbi decât despre simptome
atunci când ne aplecăm asupră-ne
poesisul este un de exemplu mai bun decât altele
pentru că este dual intuitiv direct și universal accesibil
dar nimicul este el însuși, înainte de orice
semnul că trăim într-o lume a vorbelor
care ne-a luat în stăpânire
până la a inversa ordinea firească a creației
idolatrizăm concepte în încercarea de a cuprinde o realitate
care ne recunoaște doar ca parte
inconsistența accidentalului nostru cu nemijlocitul senzației de sine
naște frica viscerală că ne vom termina
înainte de a începe
și atunci nimicul apare, în fine,
un deus ex machina al cadavrului care ne pândește zilnic din oglindă
catharsis al verbului a fi
iluzia perfectă a realității