Simt că numai Dumnezeu poate să te abandoneze, restul oamenilor nu fac altceva decât să te părăsească, să-ți întoarcă spatele, sau să strâmbe din nas atunci când tu nu poți să-i vezi. Oamenii, nu sunt altceva decât niște parșivi, niste escroci ai iubirilor neînțelese. Nu știu decât să profite de tine și apoi îți întorc spatele. Sunt ca niște hiene, care, după ce atacă prada, nu se mulțumesc numai cu o victimă, ci vor mai multe… Nu se mai satură niciodată.

Am început să cred, deși până în clipa aceasta n-am avut curajul să urăsc pe nimeni.

Sunt sigură că toți oamenii știu același adevăr. Și, ca să poată trăi, distorsionează realitatea. Așa sunt și eu.

Acum, mi-am adus aminte, că bunicul meu se află la ultimul etaj, și face parte din iadul suprem. Astă seară am trecut pe la el. M-am întâlnit cu el. Nu-mi venea să cred că este el. Cât se schimbase. Se transformase. Trăia cu femeile pe care nu le-a putut avea în timpul vieții lui. Și erau atât de frumoase. Cred că erau toate curve de lux.
După ce l-am văzut, i-am cerut iertare că l-am lăsat să moară fără mine, l-am sărutat, așa cum îmi place mie să sărut de câte ori iubesc. Pe gură. Și mi-a șoptit la ureche că mă iartă. Nu știu dacă spunea adevărul. Poate că, fiind în iad, eu ar trebui să-l duc în rai, unde se află tot felul de îngeri îmbrăcați în petale rozalii și albe. Îi văd tot timpul că au aripioare, albe și lungi, care nu se mai sfârșesc. Sunt din puf alb ca sideful. Ce păcat că nu l-am putut trimite pe bunicul meu acolo. L-am lăsat să putrezească printre dracii cu coarne lungi și negre.
Poate, de aceea sunt blestemată să trăiesc în această lume. Care nu poate să fie ca mine. Din această cauză, îndur foarte multe.
Simt că mult nu mai are nici bunica mea. E posibil să vrea și ea să se scurgă. După bunicul meu. La anii ei, … ar dori foarte mult să mă vadă măritată. De câte ori o văd, îmi spune că nu o să mai poată trăi să mă vadă căsătorită, la casa mea și cu un copil.
Nici nu știu ce să-i spun. Pentru că eu m-am schimbat foarte mult. Vreau să o mint și totuși nu pot să o fac. Ceva nu mă lasă. Nu vreau ca după ce moare să ajungă și ea tot în iad cu bunicul meu. Mi-aș dori foarte mult să ajungă în rai și să se roage tot timpul pentru mine. I-am zis să se închine pentru editorul meu. Nu degeaba mi l-a scos Dumnezeu în cale. Dumnezeu îmi scoate zilnic sufletul pereche. Dar, ce te faci când ai mai multe suflete pereche? Atunci pe care îl alegi?
Dumnezeu mi-a șoptit că ar dori să fiu veșnic lângă el. Orice s-ar întâmpla. Prin oricâte chinuri aș trece, tot la Dumnezeu o să mă întorc. Fie că el o să mă mai vrea sau nu. Chiar dacă mă va trimite în străinătate, știu că acolo nu o să am nici o șansă. M-am săturat să tot renunț la tot felul de iluzii... Ele mă fac până la urmă să rezist.
Dumnezeu mi-a zis astă vară că o adevărată prințesă trebuie să rămână în Germania.
Dar cine e el să-mi spună lucrurile acestea? Eu pot rămâne o viață întreagă prințesă și în România. Aici lângă el. Aceste tresăriri le simt, nu le spun fără să le simt, ca el.
Sorin P. ar trebui să învețe și de la supușii lui. Aceștia nu greșesc întotdeauna. Ar trebui să le asculte și lor gândurile. Fără să-i judece. Cer doar să-i înțeleagă și să nu-i chinuie pe alții. Îl implor să-i treacă la examene, fără să-i mai facă să sufere. Sunt și ei ființele Domnului. Greșesc, dar o să-și răscumpere greșelile. Cum ai făcut și tu odată, cândva. Cu profesorii tăi de la Universitate care te-au ajutat, fără să-ți ceară nimic.
De câte ori mă gândesc la trecut; tremur și trebuie să fac orice pentru ca viitorul să fie mai crunt decât trecutul. Așa mă simt cel mai bine. Când sufăr sunt cea mai fericită. Știu că nu pot să fac nimănui rău. Și totuși viața fără a fi SCHADENFROH nu poate exista. Iubesc cel mai mult pe cei care se află în aceeași situație cu mine. Îi ador și îi venerez. Simt că trebuie să-i ajut, ca să–i pot face și pe ei nefericiți. Suferind împreună, știu că dezamăgirile devin mai ușor de suportat. Devin ca îngerii, care stau lângă Gott. În fiecare an, în Ajun de Weihnachtsfest. Îngerii nu-l trădează niciodată pe Gott. Îl așteaptă până ce acesta își va da consimțământul final. Sunt fericită când pot să-l ajut pe Gott. Atunci nu pot să fiu schadenfroh.
Știu sigur că nimeni nu mă înțelege. Simt. Nici nu știu dacă m-a înțeles cineva vreodată. Toți m-au trădat. Până și Dumnezeu. M-a lăsat pradă schizofrenilor, paranoicilor, medicilor, chirurgilor, așa-zișilor psihiatri, avocaților, economiștilor, preoților, asitenților ratați, preparatorilor…
Cum pot eu oare să scap de aceste bestii? Și așa nu dau pe nimeni nici un ban. Toți sunt pentru mine niște ratați, care pretind că vor să mă ajute, aflându-mi stările. Numai așa pot să fiu controlată. Dar, ei nu fac altceva decât să mă îndepărteze de ei. Și asta într-un mod foarte brutal. Întrevederile mele cu tot felul de specialiști ajung să fie la fel. Eu îi urăsc, iar ei se împrietenesc cu mine; și fără să vreau ajung să fiu omul lor de încredere. Dar, de ce eu? Cu ce am greșit eu oare?
De ce sunt eu atât de blestemată? Nu pot și nici nu vreau să mai fiu jignită sau luată peste picior. Cine o va face, va suferi înmiit. Îi urăsc pe cei care o fac.
Pentru mine, fiecare șut în fund, nu este decât un pas înapoi. Și pașii se îndepărtează de lumea reală. Ajung undeva departe și nu mai pot asculta adevărul.
Mi-e teamă de adevăr, la fel cum mi-e frică de mine. Am momente când sunt în stare de orice. Fără să mă mai gândesc ce consecințe ar putea să mă aștepte. Care pot fi însă oare consecințele unei vieți depresive și dependente?
Ce am trăit până acum, a fost iadul pe pământ. Acum, de-abia la 23 de ani, mi-am dat seama că fară Sorin P., m-aș sinucide. Aștept momentul.
De ce îmi place iadul și nu raiul? La fel cum îmi plac mai mult curvarii decât târfele.
Cuvântul târfă mă indispune. Îmi creează angoase. Eu una însă, nu mai pot dormi fără să îmi creez tot felul de angoase.
Îmi place ca noaptea să mă sufoc. Atunci îmi dau seama, cât de greu le este celor care au făcut crime. Trec prin aceleași chinuri. Dar, de ce? Pentru simplul fapt că am trăit atâția ani în ceață.
Recunosc că sunt claustrofoabă, dar nu am chef să remediez acest lucru. Mi-ar plăcea să mă trezesc într-o dimineață sufocată sau strangulată. Nu vreau să încerc să fiu logică în gândire. Vreau să fiu confuză, să-mi confund amantul cu soțul, să pot să înșel și să pot trăi cu gândul că sunt înșelată.
Dar când voi putea deveni prietena acestor iluzii? Doamne, de ce nu mă ajuți să mă omori? Sunt atât de singură, deși sunt înconjurată de tot felul de sfinți. Care îmi spun că mă adoră și ar face absolut totul pentru mine. S-ar lăsa și bătuți de mine.
Dar nu sunt sadomasochistă. Din câte știu eu, sunt doar masochistă. Și îmi place să fiu tratată ca o curvă și apreciată ca un înger. Cer oare prea mult?
Am început să mă urăsc atât de tare, încât îmi doresc să fi fost strangulată cu cordonul ombilical, exact la naștere. Să mi se fi înfășurat în jurul gâtului și să fi murit printre sfinți și nu printre târfe. Aștept salvarea din partea ta…