Dezamăgirile mele au un centru. Mi-am dat seama de aceasta veche dorință, noaptea trecută.

Orice dorință care-mi aparține și pot până la urmă să o înving, mă face să cred că sunt mai puternică. Simt atât de multa putere, și asta cu cât mă depărtez mai mult de ființele pe care le iubesc. Când o să am curajul și puterea să renunț la personajul meu, atunci înseamnă că Dumnezeu o să-mi ofere Renunțarea. Dar este Gott atât de milos ca să poată să mă macine atât de puternic?
Odată demult Sorin P. mi-a zis: ,,Nu pe Dumnezeu trebuie să-l iubești, ci oamenii trebuie iubiți la fel ca pe Dumnezeu!“ De-abia acum, mi-am dat seama că Dumnezeul meu nu este sfânt. Nu cred că îmi mai vrea binele. Își dorește să nu mai termin ceea ce am început odată. El m-a învățat că ceea ce începi, trebuie să ai curaj să și termini. Să nu te îneci pe uscat.
Mi-e milă de tot. De toate conjuncturile care mă fac să umblu ca o disperată.
Nu am încredere în nimeni. Cu cât știe cineva mai multe despre mine, cu atât începe să se joace cu sentimentele mele. Jocurile devin atât de murdare.

Au succes în viață numai oamenii care ne lingușesc. Ceilalți – suferă, se chinuie și sunt maltratați de ceilalți. Uneori chiar cu vorbe. Alteori cu povești cu final neașteptat.

Hesse: ,,Încearcă tot Imposibilul, ca să poți avea lângă tine Posibilul.” Și nu avea dreptate?
Eu nu cred că Diavolul te încearcă; ci Dumnezeu, ca să vadă cât poți rezista ca să nu faci pactul cu Dracu. Și odată încheiat pactul cu Satana, nu cred că Dumnezeu poate să te mai aducă de partea lui, oricât ar încerca. Drumul este pierdut.
Poate numai Gott. Asta numai dacă nu-l înșeli cu Dumnezeu…

Îmi dau seama foarte bine ce ar trebui să fac și ce nu ar trebui. Dar, de ce să respect aceste forme care îmi conferă dreptul la luciditate?
Vreau să trăiesc numai în și din ideile mele. Iar cel care nu le va respecta, va avea numai de suferit. Și asta numai împreună cu mine. Nu suport ca iubitul meu să sufere mai mult decât mine. Nu-l pot lăsa independent.

Sună telefonul. E târziu. Alte dăți aș fi dormit la ora aceea.
R. Eu sunt.
Mi-a fost dor de tine.
Sorin P. La mulți ani.
Pauză (…).
R. De-abia aștept să te văd.
Sorin P. (Tace, își construiește un răspuns credibil.)
R. Am lucrat non-stop acasă… la lucrare…
Sorin P. Dacă poți vino cu ea mâine.
M-am gândit: De ce nu azi? Mai era doar puțin și s-ar fi făcut mâine. Nu dormeam.
Uitasem, mai avea pe cineva în casă cu el și nu putea să spună ce ar fi vrut.
R. Cum să nu pot? Doar nu sunt handicapată?
Se aud tot felul de voci prin telefon. Îl ajută să se descurce.
Sorin P. se schimbă deodată. Îl simt la fel de bine cum mă simte și el. Degeaba minte. Îl cunosc de atâția ani. O viață de copil. Nu vrea să-și dea seama de multe lucruri. Și lui îi place să fie mințit. Adevărurile îi provoacă isterii.
R. Vreau să vorbesc numai cu tine.
Sorin P. Dar cu cine vorbești acum? (Începuse să mă ironizeze, așa cum îi place lui să o facă prin redacții și la școală.)
Cineva urlă prin casă. Cred că e Alice.
Prea puțin mă interesează. M-am săturat și mi-e scârbă ... de atâta fals.
Îmi amintesc acum de moartea lui Tinu. Am citit că trăise o viață dublă. Deși părea o persoană modestă. (…) Viata îți oferă tot felul de mizerii și iluzii. (…)
Sorin P. Tu nu faci altceva decât să te alinți.
Gândesc. Ei, și. Tu, neavând copii, n-ai avut pe cine să alinți. Și ție îți place să fii alintat, dar nu are cine?
Apoi, mi-am dat seama că nu te gândești decât la tine. Ești egoist și nu încerci decât să mă îndepărtezi de tine. Ca să nu se afle adevărul. Dar; există întotdeauna acest –dar-, care nu-mi dă pace. Mă neliniștește. El va scoate într-o zi tot ce e mai rău din mine, pentru simplul fapt că sunt altfel decât ai crezut. Și nu înțeleg lucrurile cum ai vrea tu?
Cred pe toată lumea și încerc să o înțeleg. Nu ca tine. Pe tine nu te interesează decât persoana ta.
Þi-e greu să recunoști că de fapt ești laș și nu știi cum să întorci situația în favoarea ta. Poate că vei scrie și tu, ca să mai uiți de păcate, de iubiri pe care le înțelegi, dar nu vrei să le faci cunoscute. Ca să poți adormi liniștit…
Până și tu te contrazici pe tine. Ce spui azi, mâine, la tine, nu mai e valabil. La mine este toată viața…
În secunda când te vei încălca pe tine, nu știi de fapt că îi vei îndepărta pe toți de lângă tine.
Vei rămâne de fapt, la fel de singur, cum ai fost și până acum.
Să-ți repari greșelile prin alții. (…) Lucrul acesta mi se pare cel mai meschin. Când n-ai curajul să spui ce simți… Așa sunt bărbații…
Eu am viața înainte. Doar ca la 23 de ani, mă simt ca de 60. Chinuită de cele mai cretine gânduri. Sufăr pentru ființele pe care le iubesc. Dacă mi-ar fi dușmani nu m-ar interesa, dar situațiile sunt diferite.
Se aude o voce din depărtare. Alice: Dacă nu-ți răspunde închide-i telefonul.
De parcă ea ar fi fost cea care să ne dea sentința.
Tăcere (…). Se gândește care va fi răspunsul decisiv.
Sorin P. Mă cauți tot timpul. N-ai altceva de făcut? Ai început să mă enevezi. Nu-mi place ca femeile să-mi strice viața. Eu sunt cineva, iar tu nu ești decât o studentă.
Habar n-are ce e adevărata iubire. A trăit atâția ani între cărți, foi, redacții, școală…
Nu și-a dat seama până acum că cel care ține la tine, te acceptă așa cum ești, fără să vrea să te schimbe. Îți acceptă orice, chiar și trădarea.
Mă întreb cum poți trăi cu cineva numai din milă? Dacă nu iubești persoana cu care ești căsătorit, după care te desparți și iei o alta, nu ești de fapt condamnat să le schimbi tot timpul, ca apoi să le compari? Acum mi-am dat de fapt seama de ce pune Sorin P. preț pe detaliile fizice și vestimentare. Numai așa își poate aduce aminte de trecutul care îl obsedează. Vrea să facă copii, care să semene cu el. Habar n-are, dar m-a creat în stilul său propriu.
Și când oamenii devin la fel, după un timp, rămân condamnați de Gott și de Cel de Sus. Invariabil… Primesc binecuvântarea.