M-am hotărât, am să “denigrez” numai din Canada, din nord-vestul ei, de la granița cu Alaska, pentru că m-am săturat să mănânc numai fructe și legume naturale. Am găsit și trei motive de ceartă, motive serioase, nu glume – pe care vi le și las moștenire, că n-am ce face cu ele acolo.

Primul motiv de ceartă are ca temă punctul G.
“Journal of Sexual Medicine” urmează să publice, pe la sfârșitul săptămânii ăsteia, rezultatele unui studiu epocal. Concluzia studiului, în rezumat, sună cam așa: “Este cât se poate de limpede că ideea existenței unui punct G este subiectivă”.
După câte susțin oamenii de știință, evident că tot britanici – eu v-am ținut la curent cu toate temele de cercetare de până acum ale britanicilor! –, mai bine zis cercetătorii Colegiului King din Londra spun că misteriosul punct G e căutat în zadar de femei, cât și de bărbați, din simplul motiv că-i doar o fantezie.
Ãștia, cercetătorii, au ajuns la această concluzie, nu eu! Eu am alte treburi acum – în Canada clima nu-i blândă, cum e la noi – și așa cum am spus, altul e motivul de la care să pornim cearta noastră.
Istoricește, “ideea” punctului G a fost “descoperită” acum 60 de ani de un ginecolog neamț (Ernst Grafenberg), numai că el a lăsat o profesoară de “sexologie americană” (Beverly Whipple, de la Universitatea Rutgers din New Jersey) să-i “popularizeze” punctul de vedere. Beverly Whipple, prin 1981, după multe căutări, a tras concluzia că “G” există cu adevărat.
Acum, mai aproape de noi, cei de la Colegiul King, după ce au realizat un studiu amplu – la care au participat femei cu vaste și varii experiențe, cu vârste cuprinse între 23 și 83 de ani – au dat o soluție extrem de sceptică privind existența grozavului punct G.
Nu, nu e acum momentul să mă întrerupeți, că abia am început!
De exemplu, dintre două gemene, care au fost subiecți ai studiului, una a zis că are punctul G, cealaltă recunoscând că încă-l mai caută, fiindcă n-a reușit să-i descopere prezența. Faptul ăsta, precum și altele descoperite, l-au îngrijorat mult pe Andrea Burri, cel care a condus studiul, astfel încât a ajuns să considere că multe femei care se tem că le lipsește punctul G, vor dezvolta, din acest motiv, un sentiment de inferioritate, ba chiar că poate fi și mai grav, fiindcă: “Este iresponsabil să pretinzi prezența unei entități a cărei existență nu a fost niciodată dovedită și să creezi presiuni asupra femeilor, dar și asupra bărbaților, în acest fel”.
Ei, acum ajungem la momentul culminant al problemei, și o să vedeți și de ce?: Tim Spector, un co-autor al studiului cu pricina, afirmă că multe femei pun existența punctului G pe seama dietei sau regimului alimentar, deși: “în realitate, este imposibil să găsești o dovadă concretă în acest sens”.
Asta sună a “hărțuială culinară”, nu a altceva!

Al doilea motiv de ceartă virează către o lege promulgată (zilele trecute!) de irlandezi, lege menită să trimită la închisoare pe cei ce fac enunțuri prin care denigrează o religie, o ideologie religioasă, ori precepte religioase.
Păi dacă-i p-așa... unul dintre primii pedepsiți va fi Iisus, fiindcă a spus că Dumnezeul iudeilor e un nemernic. Bag seamă, altminteri, că parlamentarii irlandezi sunt la fel de breji ca ai noștri.
Dacă ne gândim bine, numai anul trecut au fost arestați sau interpelați 151 de oameni din întreaga lume pentru opiniile exprimate pe net. Dintre aceștia, la sfârșitul anului 2009, 108 erau încă încarcerați, cei mai mulți fiind de prin lumea musulmană – vreau să spun că au fost încarcerați acolo, în lumea lor. Ce să mai spun de ăia care au fost excluși de pe siturile de socializare, pentru că s-au îngrășat în timpul sărbătorilor de iarnă, care sunt de ordinul zecilor de mii.
Ei bine, ăștia din urmă, par să fie victime ale “elitismului culinar”.

În sfârșit, al treilea motiv de ceartă, dacă ne mai rămâne timp și pentru așa ceva! ar fi cele mai importante idei susținute în “Evanghelia după Iisus” (se găsește asta într-o carte, al cărui nume complet e “The Aquarian Age Gospel of Jesus, the Christ of the Piscean Age”). În ordine, ideile principale sunt: Iisus își asumă rolul de Christos, dar nu este așa prin natura lui, Christ este numai un termen folosit pentru creatura perfectă pe care Iisus o reprezintă; reîncarnarea există și este explicația pentru injustițiile din timpul vieții, reîncarnarea permite oamenilor să își încheie datoriile pe care le-au acumulat în viețile trecute; rasa umană l-a uitat pe Dumnezeu și este acum în proces de reamintire; timpul este împărțit în ere, prezenta eră are o durată de aproximativ 2000 de ani, iar acum ne apropiem de sfârșitul ei; toate sufletele se maturizează și devin perfecte, la fel ca Iisus, încheind astfel ciclul reîncarnării; nici un suflet nu este abandonat de Dumnezeu; corpul uman este o închisoare spirituală, însă Iuda a ajutat spiritul lui Christos să se elibereze din constrângerile fizice, acțiunile lui Iuda i-au permis lui Iisus să facă ceea ce el nu ar fi putut să facă de unul singur.
Cu titlu suplimentar se mai spune că Evangheliile gnostice sunt (reprezintă!) colecții de lucrări despre învățăturile lui Iisus, că sunt scrise într-o perioadă de cam 200 de ani, între secolul al II-lea și secolul al IV-lea d.c. și că, îndeobște, Evangheliile astea nu sunt acceptate de cei mai mulți creștini a fi făcând parte din canonul bisericesc.
Dar, cică ar mai fi una, “Evaghelia după Maria”, considerată o apocrifă, care, chipurile, ar fi fost descoperită prin 1896, într-un codex de papirus din secolul al V-lea – Codexul Berolinensis 8502 – codex cumpărat la Cairo de cărturarul german Karl Reinhardt. Până aici e bine, numai că, deși lucrarea e cunoscută sub numele de mai sus, nu-i considerată, din punct de vedere tehnic, o evanghelie în adevăratul sens al cuvântului. Așa că, s-avem grijă de la ce ne luăm la harță, câtă vreme ne-așteaptă o lungă eră a peștelui.
E clar că o să pășim în zodia “torturii culinare”.
Dumnezeule mare, ar fi bine să ne scoatem cămașile de pe noi, că-i mult de lucru. E musai să ne facem măcar un tatuaj – așa, simbolic! – cu un pește, doi, sau cu un banc de pești, la alegere.