Referințele se fac… dar nu la vis



Nimeni nu a vorbit vreodată despre conceptul de hand-made în poezia contemporană românească. Vă întrebați cumva dacă a face ceva cu mâinile goale înseamnă oare a manufactura. Cu toate că foarte mulți poeți craioveni cos cu ață albă poeziile lor scrise grăbit și fără pic de auto-trăire sau autobiografie, Dan Ionescu a fost înzestrat să pătrundă în bariera de netrecut a Forței Visului. La prima lecturare, Dan Ionescu nu ne îndeamnă să visăm frumos ci să visăm real. Dacă în lumea reală plouă numai pe stradă, în lumea viselor nu toți au acces la ploaie. Aici intervine Forța Visului. Aduce soare, șuvoaie, harababură și o înțepătură de ac, drept sudoare și răsplată pentru ruperea din oniric a câtorva culori neromânești – dar noi pentru poezia craioveană – din somnul fără pernă al autorului: "Drum de apă spre casă…/ Insule noi/ Poame inedite/răspândesc parfumul somnului proaspăt petrecut/ Ea-și flutura în geam eșarfa de adio/ Se îmbrăcase în maro".
În Vis Visus, veșnic treaz pentru cititori, Dan Ionescu le vine în ajutor cu patru miezuri de cuprins. Spargem nuca, adormim, ne trezim, recitim Cuprinsul special, visăm și nici nu ne dăm seama că e vorba de o poezie hand-made. Hand-made înseamnă migală, înseamnă că plămăditorul de vise Dan Ionescu a avut răbdare să conceapă după șapte ani o poezie la care toți ne așteptam să fie urbană. Nu a venit nici măcar metalizat. A venit un pic antic să ne sufle în ureche nouă că el fuge în scris. Și răbdarea nu ajunge, dar migala da. O poezie este un copil. Pater familias are dreptul să hotărască ceea ce visează copiii lui. Pentru mine a venit belicos și plin de foc: Un zeu asalta cu umanitate, un prinț, căutându-i în coroană umbre de umilință. Dan Ionescu răstignește un vers pentru ființele adulate. Și din nou modernul hand-made. Vis Visus nu e cusut cu ață, deși e îmbătător ca un vin cu aceeași vechime: șapte ani. E cusut doar cu un fir de praf antic.
Versurile frumos șlefuite indiferent de Anotimp visează și nu tremură nici la cea de-a patra recitire. Imaginile se leagă și mai bine și rămân perplex când îmi dau seama că am trecut prin patru vârste. Am traversat silabe de literatură comparată, am revăzut-o pe Venus sedusă de Ovidiu, pe Quijote, cel care se ia de cine nu se poate apăra, răsucindu-și mustața mai lungă în partea dreaptă. Senzația de a te privi înăuntru n-o cunoști decât așa, decât începând să citești despre vis. În visus apare numai cel ales în dreptul soarelui mare. Dacă în Departe de ocean avea loc și păcătoasa Evă iar locuitorii din vis discutau despre praf și cătănie ca între fermieri, în Vis Visus, Dan Ionescu vrea să ducă totul spre perfecțiune.
Citind poezia lui Dan Ionescu, reputatul Dan Cristea definește aproprierea lui de perfecțiunea versificată ca fiind o voce simplă, dar profundă care propune soluții. Eu am văzut perfecțiunea în faptul că „poetul craiovean al momentului” vrea să ne mai propună o vârstă, în afară de cele trei biologice. Fiecărei vârste i se asociază un vis. În volum găsim poeme care cuprind chiar și câte trei vise distincte.
Într-adevăr, Dan Ionescu e național pentru că nu am văzut Craiova în versurile lui. Dar nimeni care a atins 2000 –ismul biologic și poetic în Craiova nu e nici pe departe ceea ce putem numi „patern”. În schimb, Dan Ionescu e profund patern. Se joacă cu Teodor. S-a jucat și în Jurnalul lui Mati, dar acum se poate juca și în vis. Poate alt poet craiovean cu blazon să se joace în vis? Așadar pe lângă noua migală hand-made, noi sperând întocmai ne-am ales cu un Dan Ionescu care a ajuns la un nou stadiu al creație: paternitatea în poezie. E cu siguranță o evoluție pe chiar poetul o recunoaște autobiografic: Nu mă recunosc pe mine cel de acum un an. E și normal. Citindu-l pe Dan Ionescu devenim noi înșine paterni și nu mai avem nevoie de nimic. Am întinerit. Zeul Ares nu se mai luptă nici el. Vi-i imaginați vreodată pe Ares, Cupido și Diomede lângă Scooby? Dacă nu, alegeți dumneavoastră care paternitatea. Eu prefer să visez.
Personal, cel care scrie aceste cuvinte, adică eu, nu e decât un mare hoț. Fur ca un notoriu din visele lui Dan Ionescu. Nu pot să aproximez, dar cred că cel puțin douăzeci de prieteni-invitați la emisiunea mea au primit dedicații pe cartea personală din versuri, copiate – și unele chiar memorate – din recent lansatul volum Vis Visus.
Cum alții își permit să fure versurile lui Nichita pentru a-și populariza piesele și eu mi-am permis să folosesc versurile lui Dan Ionescu pentru uzul personal. Sper ca și alți prozatori din România asta „pescărească”, privită prin ochi de pește să fure de la el măcar un vers, măcar un vis. Astfel, volumele lor vor visa școlărește. Vor visa pe stradă, vor visa după Caesar, la fel cum Mitzura l-a visat pe Arghezi când era copilă, la început de an 2007, cu Teodor.
Vis Visus stă permanent deschisă la mine în bibliotecă, nu numai pentru că este completă ci și fiindcă îi stă bine între Vergiliu și Esenin deasupra lui Maiakovki, care a rămas fără o bucățică dintr-un colț din ciocnirea, cel puțin săptămânală, cu Forța Visului.

Liviu Andrei