Ești atît de aproape
încît mă doare prezența ta.
Îți simt respirația
din celălalt capăt al Universului.
Aud cum atingi șoaptele
cu buricele degetelor,
dar gîndurile tale stau ascunse de mine
în dosul neîncrederii, indiferenței
sau plictiselei.
Nu voi încerca să te forțez-
iubirea mea nu cere,
vrea să-ți dea...
De-aș cunoaște preferințele tale...
Poate tăcerea mea. Tac.
Poate șoapta. Îți șoptesc acum. Mă auzi?
Poate căldura. Te iubesc mult-mult...
Și de ce totuși, nu mi-e deajuns?!
O dorință sufocantă să te am sub palmele mele,
să-ți desenez niște nimicuri
cu buzele în regiunea minciunilor tale,
pe care așa și nu mi le-ai spus vre-o dată.
Deși...
Mai cerc și mîine să-mi potolesc vulcanul,
ce erupe din vreme în vreme
pe pervazul așteptărilor tale...