După ce am trecut în perioada adolescentină a vieții, câtiva dintre neuronii mei au realizat ceea ce sufletește avea să mă neliniștească de atunci neîncetat. Și anume faptul că lumea în care (încercăm să) trăim este fundamentată și se dezvoltă în baza unei dinamici injuste pentru individ. Ba mai mult, această cursivitate a procesului este îndreptată către o separare a ființei de mănunchiul de vise care îl animă, astfel încât să existe un permanent război interior de uzură menit să încetinească, până la orbire, posibila reflectare și actiune contra realității conștientizate.
Printre cărțile care mi-au căzut în mână în ultima vreme și m-au impresionat se numără și 1984 (George Orwell). Cel mai mult m-a uimit mesianismul genial surprins de către Orwell în prima jumătate a secolului XX și pe care îl maschează în lupta de anihilare a unei societăți utopice și totalitare.

"Dar la fel de limpede a devenit și faptul că o creștere globală a avuției amenință să distrugă - și de fapt într-un anume sens a distrus, societatea ierarhizată. Într-o lume în care fiecare muncea puține ore pe zi, avea o mașină sau chiar un avion, forma cea mai evidentă și poate cea mai importantă de inegalitate dispăruse deja. Devenită generală, bogăția ar fi șters deosebirile.
Până la urmă, o societate ierarhizată nu este posibilă decât bazându-se pe sărăcie și ignoranță. Nici soluția de a ține masele în stare de sărăcie prin restrângerea producției de mărfuri nu a fost sadisfăcătoare.
Problema era deci următoarea: cum să faci ca mașinăria industriei să meargă, fără a spori avuția reală a omenirii. Mărfurile trebuiau produse dar nu trebuiau circulate. În practică singurul scop dublu a fost menținerea neîntreruptă a războiului.
Esența războilui constă în distrugere, nu neaparat de vieți omenești, ci a produselor muncii omului. Războiul este o modalitate de a zdrobi în bucăți, de a arunca în stratosferă sau de a scufunda în adâncurile oceanelor acele produse care ar putea fi, altmiteri, folosite pentru a dărui maselor prea mult confort și, în ultimă instanță, prea multă inteligență. Chiar și atunci când armele destinate războiului nu sunt distruse, simpla lor producere rămâne o modalitate convenabilă de a cheltui forța de muncă fără a fabrica nimic ce s-ar putea consuma.
Atmosfera socială este aceea a unui oraș asediat, în care faptul de a avea o halcă de carne de cal face diferența între bogăție și sărăcie. Și, totodată, conștiința de a fi în stare de război și, deci, în pericol, face ca încredințarea întregii puteri unei mici caste să pară condiția firească și inevitabilă a supraviețuirii."