nu mai am chef să fiu tristă. toată ziua am râs ca tâmpita m-am amuzat de ceața asta care se lasă peste noi ca o plapumă. m-am jucat cu lanterna. am aprins-o am stins-o.
s.o.s.
dar nu mai era nimic de salvat. eu și întregul întuneric căpiasem.

un uriaș ne creștea într-un lighean. atât de mult am încercat să ies de acolo până am devenit lucioasă și galbenă. miroseam a lăcrămioare. ca un săpun amo.

apoi am întrebat cât e ceasul. nu. chiar nu mai era nimic de salvat.


tristețea e ca o ceață. te poți juca liniștit cu lanterna. să nu te temi că vine noaptea să-ți ia vederea. orbirea nu ține.

mâine ziua începe cu râsul meu pentru tine. nu suntem singuri. nici întunericul nu există mai mult decât lumina. doar ceața își face de cap cu noi. n-am ce să spun despre asta. ea dospește și crește ca un aluat.

habar n-am unde sunt. ninge peste tot.