Îmi câștig traiul din a scrie versuri pe piele:

Numai pe când, pielea mi-este bătută și viu colorată
cu sânge-nchegat;
când, luna obosind de a fi privită
se stinge-n pătrar;
când, copii de la sat nu au vise cu câmpuri muncite
sau vise cu mame și tați;
când, printre freamăt de codri se împletesc
nechezat de cal sălbatec și urlet de lup flămând de argint;
atunci ascult povești de oameni zidiți în socluri crăpate
adun vârfuri ascuțite de piatră cioplită crescute în scorburi
și plâng.

Am ieșit vineri cu mine în târg:

Retras pe o alee în Kiseleff
mi-am luat un stand între antichități catalogate
etichetate și scumpe.
Și am strigat
jupuit, dezbrăcat, cu pielea-mi întinsă pe băț
să-și lase părinții/bunicii
copii/nepoții, să vină la mine
să le ofer pielea în loc de vată albastră și dulce, pe băț.
Mulți trecători o priveau, exclamau: ce frumoasă!
întrebau plictisiți cât mai costă, dacă e de vânzare la gram
o puneam repetat pe cântar, amăgit și cu mâini frământate
tot explicând cu dispreț, la fiecare bucată
că pe această piele eu nu pun preț.

Fiind recesiune:

Toți au trecut mai departe
pentru a cumpăra viori, cărți, ilustrate
tablouri și săbii cu inițiale-încrustate.
M-au lăsat iarăși, cu pielea în drum.