Totul a fost prea devreme, clipeai cu un avans de două priviri, abia-mi țineam respirația după goana și mirarea regăsirii.
Oamenii se făcuseră ceață grea de jur împrejur, abia se crăpase de viață, când ți-ai întors ceașca de cafea să ne citim îmbrățișarea. Îmi era prea devreme, abia îmi mijeam ochii printre degetele aspre cu care îmi spălai fața de vise.
Orbecăiam după speranțe prin buzunarele pijamalei mototolite de spaimele somnului, când tu băteai din picior a nerăbdare în pragul evadării.
Te-aș fi urmat așa cum eram, în papucii vechilor dimineți șifonate, când mi-am dezlipit ochii și am văzut că era prea târziu.