veștede vorbe cad ostenite
în sufletul meu
soarele cată în geamul privirii
parcă mai greu

pleoapele grele îar se apleacă
ude de vînt
pașii tăcerii calcă pe frunze
ca pe-un mormînt

noaptea privirii dospește de gînduri
și insomnii
buzele mele caută-n lacrimi
vechi bucurii

șoapte ciudate bîntuie-n noapte
parcă-s strigoi:
"fost-am odată amîndoi Unul
azi sîntem Doi..."